Postat de portiadelumina in Cu de toate pe 31 Aug 2016 | 5532 vizualizari
Lesin de ras, ''O Doamne''...e ca-n Toamna , Iarna Bobocilor..o tara de smantana, o tara de sare.... cu dragostea nu te pui ca te tranteste si te invinetesti, e pacat....
Cleme, îţi dai seama, dacă vecinii mei de şezlonguri ar fi ştiut ce catastif am eu, cred că nici n-ar mai fi clipit.
Capacitatea noastra de a iubi ramane subdezvoltata. Este unul dintre motivele pentru care incercarile noastre de a avea o relatie esueaza adesea – pentru ca respectul de sine este absent.
Adi, capacitatea noastră de a iubi nu e subdezvoltată, e chiar prea dezvoltată, numai că iubirea celorlalţi nu se poate împlini din cauza faptului că oamenii se iubesc prea mult pe ei înşişi, practic teritoriul iubirii e cotropit de iubirea de sine, de mândrie şi narcisism, uneori chiar de ignoranţă şi egoism.
Fiecare din noi isi cunoaste valorile. Chiar daca nu le-am definit si nu ne-am gandit la ele, le simtim. Simtim care sunt lucrurile importante pentru noi in viata. Si totusi, de multe ori, alegem sa ne incalcam valorile si sa mergem inainte. Ca sa descoperim sau mai bine zis sa redescoperim ca ceva nu e bine, ca nu e totul la locul lui. E ca si cum vrem sa facem o prajitura cu mere, insa nu avem acum mere si punem in loc portocale. O mai poti numi prajitura cu mere? Va fi ea la fel? Evident ca nu.
Te-ai distrat gratis!
Buni, aşa-s eu, norocos. Plus de asta, nu-ş cum se întâmplă, că la ce spirit de observaţie am, aproape că nu-mi scapă nimic în jur.
Adi, Alexandra David, adică tipa de pe pagina căreia ai luat tu citatul, adică de aici http://personalitatea.com/iubire-care-se-termina-in-suferinta are părerea ei. Eu aş vrea să ştiu, dacă se poate, părerea ta. E uşor, în definitiv vorbim despre iubire, nu?
"Oooo, Doamne....!" rabdator omul nostru, deh .... dragoste mare!
Mirela, cred că toţi bărbaţii au răbdarea asta, nu mă înşel, nu?
Dragostea are diferite fete, ne reprezinta pe noi ca oameni. Nu iubim la fel...eu iubesc in felul meu, sotul meu iubeste in felul lui, copilul meu la fel, iubeste cum stie...de multe ori varsta si edperienta isi spune cuvantul. Iubirea face parte din viata noastra. Mai rau este sa nu iubesti...Daca ei asa se iubesc nu ma deranjeaza, e problema lor personala, daca el o "suporta" asa cum este ea e problema lui, a lor, inseamna ca are un motiv de iubire. Viata mea e plina de oameni care ma incarca negativ....asa ca, atunci cand merg la mare, munte, concediu, ma concentrez sa ma relaxez si prea putin pe oamenii din jurul meu, mai ales daca nu ma deranjeaza.
Simona, am un auz foarte bun, iar observarea celor din jur nu e datorată vreunui melic, ci faptului că lucrez cu oamenii, că-mi pasă de problemele lor, că mă identific cu mulţi semeni indiferent pe unde merg, că mă diferenţiez de alţii, în aceleaşi situaţii.
Iubirea, ca şi răbdarea, se câştigă în timp, nu ne sunt date de la naştere într-o formă perfectă. Tânjim după iubire şi nu dăm la valoarea pe care ne-o dorim, iar peste toate, mai există un aspect, acela că nu poţi răbda înjosirea doar în numele iubirii, iar aici nu vorbesc de iubirea hristică, pur sufletească, ci de iubirea care se manifestă şi-n formă văzută în viaţa cotidiană.
O data, de doua ori merge, dar nu la nesfarsit! Asta e parerea mea! Si cum nu toti suntem la fel si simtim la fel, fiecare cu modul lui de a iubi si a-si arata iubirea!
Mirela, de data asta nu te contrazic, ai spus corect, deşi, cred că ar merge şi de trei ori.
imi place sa citesc tot ce tine de personalitatea unui om,despre iubire,rautate,ador citatele celebre,este singuru mod de a ma recrea,pot spune ca ma regasesc in multe citate,e ca si cum cineva mi-ar asterne pe hartie gandurile mele,prima iubire a mea este D-zeu,a doua este familia,daca iubesti cu adevarat nimic nu este imposibil,orice vis poate deveni realitate,totu tine de noi si de perspectiva noastra a vedea lucrurile si de a intelege nevoile celor din jur,a celor pe care ii iubim fara sa uitam de noi si nevoile noastre.
Bun, aşa da, Adi, e mult mai curat acum când spui din suflet. Şi eu citesc să ştii, citim toţi de altfel, fiecare din noi culegem, după caz, când e nevoie, câte o învăţătură sau idee. Dar, cu toate astea, când mă exprim, încerc (chiar dacă nu reuşesc de fiecare dată) să transmit ceea ce simt eu. Sunt convins că tu Îl ai pe Dumnezeu deasupra şi am văzut cât de mult îţi iubeşti familia, iar asta merită apreciat şi luat de exemplu.
)) Bine ca si-a varsat berea, ca oricum era calda si poate-i facea rau daca o mai bea )))
Te-ai distrat, Padre ))) Dopa mine nu este iubire este servilism si proasta educatie
Meri, tu ţii cu ursul? Lasă, că mpcar sa săturat de creme şi spray-uri de bronzare.
Vladimir, nu pot minţi, chiar m-a distrat situaţia, am zâmbit pe sub mustăţi. :">
Omul a zis să fie gentleman, că deh, era asistenţa pe lângă.
Ce poveste Padre!!!!! )))))) Si ce bine zici...numai dragostea poate trece peste toate cu rabdare...adevarata pilda! Asa cred unii in viata ca li se cuvine totul...si-apoi cand li se mai taie din rasfat se vaita ca sunt batuti de soarta....dar...fiecare cum isi asterne asa doarme....si ce seamana aia culege.... bunul simt face casa cu modestia si cu respectul si de multe ori poti vedea, simti, cu usurinta armonie la unele cupluri, pe cand la altele lipseste cu desavarsire....seara minunata bunule om!
Mda,probabil domnul era valetul nu partenerul de viata al doamnei .
Mie nu mi se pare a fi o situatie normala,desi e mult prea intalnita,dar....ce-oi fi stiind eu de lucrurile astea?
Ma incapatanez mereu sa fac cat pot singura )))))))))
Iubirea nu are nici o treaba in chestiunea de fata
Ruxy, eu doar am fost de faţă, aşa cum se întâmplă de multe ori să fiu de faţă la întâmplări demne de imortalizat, zici că am magnet la aşa ceva. :"> .
Dragostea e ca aerul, aparent nu există, dar dacă vrei să fugi îţi taie din elean, iar dacă rămâi, trebuie s-o respiri, să-ţi umpli plămânii şi să-ţi oxigenezi inima cu ea. Fără dragoste nu se poate, ori dacă se poate, e ca şi cum ai transforma omul într-un robot ce îndeplineşte dorinţe.
Seară frumoasă şi la casa ta!
Die, apăi de când i se spune valetului "Iubi", zi şi tu. Plus de asta, stai în costum de baie lângă valet, nu se face, plus că el nu avea şorţ, ca valeţii. )
Situaţia da, e des întâlnită, mai ales că foarte mulţi oameni consideră că a da şi a primi dragoste e ca o datorie financiară, nu ca fiind onoarea de a da sens vieţii prin cel mai sublim sentiment din univers.
Şi nu, nici pantofi nu avea cum au valeţii. )
Nu prea stiu eu sa fiu altfel dar cred ca am fost suficient de cuminte sa nu fiu notificata negativ la catastif . Si nu mi-ar displace ca din cand in cand iubi ala sa stie ce are de facut fara impulsuri . in egala masura cred ca sunt produsul situatiei respective