La ceas aniversar am lăsat butoanele aragazului de-o parte și le-am activat pe cele ale tastaturii! ;) Cu scrisul mai greuț, asta ca scuză că am ajuns mai târziu! ;) Și o altă scuză, mai mare am avut reuniune de familie ;) Zmeul cel mijlociu s-a întors în țară din Țara soarelui răsare și weekend-ul a fost plinnn! ;) P.S. câteva poze din ultima perioadă ca să vă aduceți aminte de mine :D ! ;) M
Bine v-am găsit dragi Bucătărași! Da, în ceas de aniversare ar fi trebuit să vă aduc ceva bun, dar nu prea mai am "clienți" așa că vin cu câteva rânduri pline de bucurii și amintiri frumoase.
Am intrat timid în familia Bucătărașilor în urmă cu 14 ani. A fost destul de greu până să mă adaptez ritmului și regulilor. Prima interacțiune cu Gaby a fost un pic mai acidă, dar apoi s-a rezolvat.
Ușor, ușor am progresat și adăugat plus de valoare fiecărei rețete datorită vouă, deoarece am primit critici și aprecieri pe măsură.
Îmi doream foarte mult să ne vedem și în carene și oase, cum îmi place mie să spun. La prima întâlneală a Bucătărașilor de la Sibiu, nu am avut curajul să particip, încă nici TataZmeu nu era prea familiarizat cu Bucătărașii.
Dar în urma concursului de la Delaco, am câștigat un weekend de vis, cu multă brânză, alături de Bucătărași minunați. A fost prima întâlnire și de atunci nu am lipsit de la nicio o întâlneală chiar și miniîntâlneală.
Au urmat zile și ani minunați plini de hărnicie și veselie cu multă treabă la butoane. Zmeiișorii erau în creștere, iar eu dispusă să le fac toate poftele, cu condiția să testeze și toate ciudățeniile preparate de mine.
Pe lângă preparate a la Panacris, multă vreme v-am plictisit :D cu agenda zilei în Casa Zmeilor. Mă uit în urmă și nu era zi să nu poposesc măcar câteva minute :D (mult mai multe în casa Bucătărașilor!)
Am legat multe prietenii cu oameni dragi din marea familie a Bucătărașilor, știți voi care sunteți 😉 nu dau nume, deoarece mi-ar trebui o săptămână să tot scriu și povestesc. Cred și vreau să cred că avem în fiecare oraș din țară un prieten de nădejde din marea familie a Bucătărașilor.
Cert este că desi în ultimii ani, pe lângă pandemie s-au mai rărit întâlnirile, chiar și activitatea pe site. Nici eu nu mai am obiectul muncii, Zmeișorii și-au luat zborul din cuib, dar vin așa în vizită de duminică la masa de prânz, iarna mai des, vara mai răruț.
După un moment mai critic în toamna anului trecut, am adoptat un stil de viață mult mai sănătos 😉 mult sport (înot și Zumba!), mâncare lejeră și rapidă.
Cert este că gătesc în continuare chiar și zilnic, dar în porții mici, pentru două persoane, de unică folosință :D ! 😉 Poze tot mai fac (minim 300 pe lună! :D), din timpul preparii până la finalizare, dar când vine vorba de poza finală de prezentare :D mâncarea dispare și zic, lasă data viitoare, dar data viitoare tot așa! 😉
Acum că mi-am împlinit dreptul de avea CI de Bucătăraș la 14 ani, poate mă maturizez și mobilizez să rotunjesc în sus numărul de 1576 de rețete! 😉
Vă îmbrățisez cu drag și dor pe toți și tare vreau să ne mai revedem în “carne și oase”!
La mulți ani mie la mulți ani nouă dragi Bucătărași!
Mulțumesc Bucătăraș.ro pentru tot, ai fost o bulă de oxigen, o rampă de lansare a stimei mele de sine și în continuare mă întorc cu drag aici în marea familie Bucătăraș.ro! ;)
2025 să aducă multă sănătate și bucurii în casele voastre alături de cei dragi!