Postarea de azi e un pic mai personală. Adică după aproape patru ani înotat prin blogosferă am constatat (uneori) că în lume se produce o reacţie chimică ciudată când vine vorba de preoţi, sau popi în varianta populară acidă. Poate că nu trebuie să generalizez dar trebuie să aduc în lumină acest lucru şi poate că o să-mi daţi oareşce dreptate.
De bună seamă că apariţia mea pe internet, şi vorbesc de apariţia ca preot, a fost o întâmplare. Nu mi-am propus vreodată în mod expres să am blog, netlog sau facebook. S-a întâmplat să dau curs unor invitaţii primite pe mail de la prieteni şi restul e istorie. Adică ştiţi şi voi cum se umple pagina, cum se întinde lista, ca râia.
Că veni vorba de râie, nu am aşa ceva. Că altfel nu-mi explic reticenţa unora care deschid paginile de internet şi văd acolo nişte postări ori poze interesante, poate, dar care văzând că aparţin unui preot dau să fugă. Ori li se pare făcătură, ori au fobie ori nu au cultură. Adică ce, dacă sunt preot nu am voie să apar pe internet, să-mi expun gândurile, munca ori cunoştinţele?
Evident că le mulţumesc celor care citesc ori vizionează postările mele, le mulţumesc celor care fac parte din listele mele de prieteni virtuali şi nu numai virtuali, care comentează la cele prezentate.
Cineva, anonim fireşte, mi-a spus că nu am ce căuta pe siteuri de socializare, că sunt preot. Ori dacă persoana respectivă crede că am ieşit la „agăţat” se înşală amarnic. Nu poţi face asta prezentându-ţi poze cu familia, cu biserica, cu lucrurile personale. Asta o poţi face, dacă eşti frustrat, postând un ID fals, cu date şi poze care nu te reprezintă. Nu cred că a încerca să aduci un strop de moralitate pe internet e un păcat. Ca să nu mai vorbesc de multe persoane care nu îndrăznesc să comenteze văzând că profilul este al unui preot. Fireşte, nu blestem pe nimeni pentru o critică temeinică. De rugat, cu siguranţă mă rog, dar de făcut rău cuiva, departe de mine.
Aşadar, se deschide pagina, citeşte, îi place, vizionează profilul şi……. repede afară după pagină, că e scrisa de preot şi dacă…….. .
Închei pentru că aţi prins idea. Eu, slujitor al altarului, pentru că aşa a rânduit Dumnezeu să trăiesc în acest secol al internetului, încerc să pătrund în mintea oamenilor spre cercetarea sufletelor chiar şi pe această cale oferită de spaţiul virtual, în limita bunului simţ. Poate că veţi citi această postare şi veţi înţelege că un preot nu are râie şi că poate fi abordat omeneşte în descoperirea ori lămurirea unor probleme ce ţin de parte spirituală, de familie, istorie de civilizaţie. Un preot poate fi un bun prieten.
Fireşte că am să continui lucrarea mea pastorală chiar şi în lumea internetului cu speranţa că poate vor îndrăzni mai mulţi să comenteze, să întrebe, să răspundă, să ceară şi să ofere informaţii necesare relaţiilor interumane fireşti bazate pe bun simţ şi respect. Dacă cineva mai crede că un preot are râie şi trebuie să stea departe, să stea fără frică, cel puţin pe internet nu se ia.
