Razboiul sexelor si cruda realitate, by Mutulica

Postat de Ina in Cu de toate pe 5 Feb 2012, 10:35

Articol pe placul a 8 bucatarasi
comenteaza
Razboiul sexelor si cruda realitate, by Mutulica

    Intr-o zi, cand eram in liceu, linistea mi-a fost tulburata de sefa clasei, care m-a anuntat ca trebuie sa merg la cancelarie pentru a discuta cu tovarasul diriginte.  Pe drum, mi-am pregatit planul de aparare: sa nu recunosc, sub nicio forma, ca eu lipisem guma de mestecat pe scaun (care nu a mai iesit decat cu foarfeca), desi stiam ca o sa se aseze dansul, dar sa nu neg ca un coleg luase nota 3 la chimie din cauza mea, care ii adaugasem un "electron" confectionat din hartie mestecata, umectata si apoi expediat cu ajutorul unui tub prin suflare spre tabla. Profesoara si-ar fi dat seama ca eu eram cauza deselor dureri de cap pe care le avea, cand dupa indelungi expuneri la tabla , nu-i ieseau calculele, pentru ca punea la socoteala  si "electronii" mei care cadeau de pe tabla  dupa ce se uscau (era mioapa ).

    Cand am intrat, am observat ca avea ochelarii cazuti  pe nas, deci era suparat.  -Na, ca stie de guma de mestecat, am imbulinat-o ! - mi-am zis eu si mi-am compus pe loc o mutra natanga .

    -"Costele, de acum incolo sa nu iti mai motivezi singur absentele, pentru ca ai fost parat. Vii la mine si ti le motivez eu!  (stia ca chiuleam pentru a invata la materiile care imi placeau si ca, de multe ori, in orele de chiul puteam fi gasit in vreo biblioteca din oras), cu conditia sa mai deschizi si tu, din cand in cand , manualele care nu te intereseaza, dar care sunt importante... matematica  , printre altele ... .  

    -Tovarasu' diriginte, dar eu nu mi-am motivat niciodata absentele! 

    -Taci, ma! Ultima data te-ai grabit si ti-ai motivat o nota! Sa stii ca ce inveti tu in liceu iti va folosi doar doi ani, dupa care aceste informatii sunt expirate! Macar in primii ani de la terminarea liceului sa fii si tu la curent cu noutatile!"

    Am iesit tarsaindu-mi picioarele, pentru ca nu mai aveam nici macar manualele respective (pe vremea mea erau rare si le dadusem celor care erau interesati, cu conditia sa ma lase sa copiez dupa ei). Tot cautand o solutie m-am gandit la ce mi-a zis si mi-am dat seama ca era munca in zadar. Deci eu, ca toti elevii de liceu, imi  toceam creierii patru ani, pentru a beneficia doar doi ani de minunatele cunostinte dobandite. Nu mi s-a parut corect si au urmat patru de patru la matematica, cati nu avusesem eu in tot liceul si o salvare  de la corigenta in  extremis .

    Ce pot sa spun dupa douazeci si unu de ani de studiu ce ar putea fi numiti " cimitirul tineretii mele" ?  A FOST O MARE PIERDERE DE TIMP !  Am batut pasul pe loc la materiile pentru care aveam atractie sau inclinatii si mi-am impuiat capul cu multe  lucruri care nu mi-au folosit. Chiar daca parintii nu s-ar fi temut ca ma golanesc si m-ar fi dat la un liceu cu un alt profil, in alt oras, chiar daca as fi absolvit alte scoli sau alta facultate, acelasi lucru v-as fi spus acum.  Nu de ieri-de azi ci dintotdeauna invatamantul romanesc a fost plin de balarii, de informatii depasite de evolutia tehnicii si stiintei, bazat pe memorare si nu pe stimularea creativitatii, in scopul transformarii tinerilor,  inca maleabili, in executanti (de ce credeti ca tot timpul am fost invatati sa ne supunem "reprezentantilor statului" de parca noi am fi in slujba lor si nu invers). Nu s-a dorit niciodata ca romanii sa invete sa gandeasca si, de regula,  cei dotati de la natura cu inteligenta creativa s-au simtit alienati si fie au luat  pe cont propriu initiativa de a se pregati pentru ceea ce considerau ei ca li se potriveste, fie au abandonat studiul, ratandu-si vocatia. Rare au fost cazurile cand sistemul de invatamant romanesc a pregatit   in mod programat  si a promovat  oameni capabili sa raspunda la problemele societatii in care traim.  Orice educatie trebuie sa aiba ca principii fundamentale stimularea  creativitatii, a initiativei personale, a spiritului de invingator. Ce folos au avut milioane de tineri din faptul ca in cei mai productivi ani ai vietii lor au memorat informatii care se pot gasi cu usurinta in orice biblioteca sau pe internet ? Dupa ce au  absolvit  li s-a facut surpriza de a fi refuzati pentru ca nu au experienta sau nu sunt suficient de calificati sa activeze in meseria pentru care ei si-au sacrificat tineretea si parintii lor - banii. Si vreau sa ramanem optimisti si sa nu vorbesc despre alte practici mai putin ortodoxe, dar aproape generalizate in Romania.

    O caracteristica a oricarui sistem parazitar deci si a invatamantului - autoreproducerea - a generat noi materii de studiu bune doar sa cocoseze tinerii, impiedicandu-i sa gandeasca. De acest lucru a profitat asa-zisa clasa politica care  a extins la nivelul intregii societati cerinta de a pierde timpul, impunand celor ce doreau sa urce in ierarhia sociala sa absolve scolile care nu certificau decat cel mult ca absolventul respectiv a stat cu nasul in  carti  pana i s-a aplatizat creierul si nu o reala abilitate de  a rezolva problemele cu care ne confruntam. Un sistem de invatamant bazat pe memorarea unor  informatii  de multe ori depasite de cuceririle tehnico - stiintifice nu putea oferi nicio solutie, institutele de cercetare s-au transformat in tocatoare de frunze la caini cheltuind 20 de miliarde de euro in asa-zisa democratie, cu rezultate atat de inalte incat ele nu se regasesc in inapoiata noastra societate si acum ne prostesc spunand ca e cazul sa le inchidem, asa cum am lichidat mai tot ce s-a construit in socialism  pe motiv de ineficienta, ca si cum taranul care isi sacrifica vaca pentru ca da lapte putin, fara a avea alta mai breaza, ajunge  sa traiasca mai bine.  Toata aceasta pierdere de vreme numita "anii de studiu "  a obligat cea mai creativa patura a societatii  sa intarzie momentul cautarii unui loc de munca, a unei case, a unui partener stabil etc deci s-au amanat si disipat tensiunile sociale pe care actualul sistem nu le poate rezolva.  Intai, sub stindardul generos al emanciparii femeii, au reusit sa creasca varsta la care acestea se casatoresc  si astazi 30 % dintre femei sunt singure. Sunt de acord cu vorbele lui Balzac -"inainte barbatii erau niste giganti, cei de astazi sunt niste pigmei ", dar barbatii se cresc si se educa, nu sunt o specie spontanee. Confruntati cu pretentiile tot mai mari ale "femeilor de cariera"(care nu mai au neaparata nevoie de un sot) si presati de cerintele unei  societati consumiste, tinerii au clacat si au refuzat sa se maturizeze, devenind niste adolescenti intarziati. Femeile, preocupate sa-si faca o cariera,  s-au casatorit la varste tot mai inaintate, micsorandu-se perioada de timp in care pot naste. Asa -zisa revolutie sexuala, ambalata frumos in cantece si pseudofilosofii ametitoare, a facut ca relatiile dintre tineri sa fie superficiale, pervertind caractere. Si cand acestia si-au dorit o relatie serioasa, invatati  fiind cu legaturi facile nu au mai fost capabili de sentimente trainice. Relatiile dintre sexe, niciodata asezate pe un fagas normal, au degenerat intr-un razboi care se desfasoara in plan economic, social si psihologic. Cele doua sexe, de fapt complementare, au devenit opuse, deci adversare. Relatiile care asigurau stabilitatea familiei, "celula de baza a societatii",  guvernate  pana de curand ba de cutume riguroase , ba de sentimente puternice, au degenerat intr-o confruntare in care nu pot exista invingatori ci numai invinsi. S-a declansat "razboiul sexelor" care a transformat oamenii in niste  animale egoiste si singuratice. Societatea a inceput sa se dezintegreze.

    Mass-media si-a facut datoria fata de cei care o platesc si a facut curtezanele vedete, iar "femeile de cariera " au fost puse pe un piedestal atat de inalt, incat nu se vad gunoaiele ascunse in spatele postamentului. Cum credeti ca se simte o mama, care a crescut doi copii  cu care ne mandrim toti, la intalnirea de douazeci de ani de la terminarea liceului? De unde sa stie ea ca multe dintre elegantele si realizatele  "femei de cariera" si-ar schimba viata cu a ei, pentru a putea sterge la nas niste scandalagii obositori? 

    Traditionalistii vor exulta, dar conditiile social-economice in care traim nu mai permit  generalizarea unui stil de viata arhaic,  pentru ca ne aflam in "punctul imposibilei intoarceri ". Modernistii nu au de ce sa fie veseli, pentru ca ne indreptam spre "punctul de impact".

    Nu suntem singurii pacaliti! Caprele vecinilor sunt la fel de slabe.

    Divizarea lumii in doua sisteme opozabile, capitalism versus comunism, a ascuns adevarata problema: criza existentiala a lumii in care traim si conducatorii planetei, desi au stiut adevarul, pentru a-si conserva privilegiile au preferat "pereat mundus ".  Au hotarat sa amane inevitabilul, sa rostogoleasca problemele globalizandu-le si transformandu-le intr-o ruleta ruseasca la nivel planetar  bazandu-se prosteste, orbiti de spaima de a nu-si pierde privilegiile, pe un principiu empiric - sistemele tind sa se autoregleze. Dar asa cum aranjarea placilor tectonice se face dupa cutremure devastatoare, acelasi lucru se va intampla si cu aceasta autoreglare aleatorie a sistemului economic mondial, care nu poate fi decat cu rezultate cel mult incerte.   

    Eu scriu pentru omul de rand si am vrut sa prezint situatia  asa cum se vede de la acest nivel al omului de rand, asa cum sunt si eu si nu cred ca m-as fi facut mai bine inteles, daca as fi vorbit despre criza financiara, criza datoriilor, criza petrolului, criza energetica, a materiilor prime, a apei, despre criza demografica si criza morala. Expunerea mea ar fi devenit obositoare si s-ar fi pierdut esentialul. 

    Deocamdata, urmarile proastelor decizii sunt constientizate mai ales in tarile cu un nivel de dezvoltare superior, care isi incetinesc trendul descrescator spoliind si mai mult tarile inapoiate, aruncand pe umerii acestora o parte cat mai mare din povara generata de deciziile celor care conduc lumea.

    Liderii lor au indulcit  iarna demografica in care se afla, printr-o politica mai relaxata in privinta emigrarii si spera sa impiedice si sa potoleasca revoltele prin pierderea coeziunii  sociale, efect al masivului import de populatie pe post de mana de lucru. Emigrarea masiva este prezentata ca un panaceu universal,  bun si pentru tarile dezvoltate, care chipurile isi mentin nivelul de trai ridicat, bun si pentru tarile de origine ale emigrantilor, care cica beneficiaza de pe urma transferului de prosperitate. Vor merge unele in spatele celorlalte, conform avansului economic, in cadenta - c-asa-i frumos, sa respecte ordinea mondiala -spre dezastrul final, pana ce totul tandari va fi!

    Rasistii si misticii trebuie sa stea linistiti, fantastica scadere demografica a rasei albe, aflata pe drumul extinctiei, nu este un fenomen singular. Dumnezeu nu este nici galben si nici  negru. In curand vom fi martorii scaderii populatiei la nivel planetar. Reducerea numarului populatiei si amestecarea ei va avea acelasi efect cu "luarea de sange" practicata de medicii Evului Mediu.

    De ce va spun toate acest lucruri? Cunosc tiparul mental al romanului si stiu ca, chiar daca vede un OZN deasupra casei, cat timp nu i se intampla nimic lui si familiei sale, se va multumi sa vorbeasca si atat, nu va lua nicio masura. Dar cand ii  va veni randul sa intre in malaxor va tipa si va da vina pe toata lumea, numai pe el nu. Misticii si ipocritii vor spune fie ca "asa au fost timpurile" , fie ca "asa a fost scris".  VOI NU VETI AVEA NICIO SCUZA! Pentru ca, pe un site de bucatarie, unu'  zis Mutulica v-a atras atentia cu scrierile lui - cand glumete, cand ciudate.

    Inventatorul dinamului era un simplu maistru si cand a fost propus pentru  premiul Nobel, savantii care i-au analizat inventia au umplut doua table cu formule si explicatii sforaitoare, timp in care pe marele  inventator l-a luat somnul. Cand s-a trezit si a vazut tablele imense pline de formule pe care nu le intelegea, a intrebat despre ce este vorba si i s-a explicat,  cu profund respect, ca este vorba despre inventia lui. Acesta, socat, a zis ca daca stia ca dinamul  este asa de complicat, nu-l mai inventa.

    Edison, care avea un angajat student, a observat ca acesta, la serviciu, statea tot timpul liber cu nasul in carti si l-a intrebat: "Ce faci tu dupa amiaza,  dupa ce termini munca ? -Studiez , i-a raspuns tanarul . -Dar seara ? , a insistat Edison . -Studiez , i-a raspuns studentul , fara sa-si ridice capul din carte . -Bine , mai , dar tu cand mai gandesti? - a picat ca un traznet intrebarea lui Edison.

    Michelangelo era inca de la 14 ani un artist mare. Daca ar fi trait in epoca noastra, la treizeci de ani ar fi fericit sa primeasca o simpla comanda de bust pentru un cimitir oarecare, ar zugravi sau picta prin casele oamenilor si i s-ar reprosa ca nu are masterate, doctorate etc.

    Mai vreti exemple care sa demonstreze ca asa-zisul sistem de invatamant este o fabrica de "idioti utili", o "academie a zevzecilor ",  moara de macinat  in van energia creatoare, deturnand-o de la rostul ei?

    Geniul ca si talentul sunt stari de gratie, niste amante razgaiate  care rareori sunt credincioase toata viata. Sunt putini cei carora le este dat sa performeze pana la final. Cum putem sa credem ca toti profesorii universitari sunt capabili sa vina cu idei noi sau sa preia din mers tot ce este in avanpostul stiintei? Cati din asa-zisii cercetatori nu sunt decat niste fosile? Cati dintre pretios numitii "manageri" sunt doar niste frane in calea progresului? Nu-i vreau la gunoi, dar asa cum sportivii de performanta se retrag in activitati mai putin solicitante, asa pot face toti cei care, la un moment dat, firesc, nu mai sunt in avangarda.Trebuiesc respectati si recompensati pentru eforturile facute.

    Ce-i de facut? Repet pentru a nu stiu cata oara: eu nu ofer solutii, eu vreau sa va fac sa ganditi si sa gasiti singuri solutiile care vi se potrivesc, pentru ca vor fi cele mai bune .

    Celor care se intreaba "da' cine esti tu, ma, ca sa iti permiti sa ne strici linistea? " le voi spune, in loc de bun ramas: -Eu sunt un Nimeni ce pune intrebari la care voi sunteti in stare sa gasiti raspuns ! 

  P.S. 

    La cateva zile dupa ce am scris acest articol am gasit pe internet un alt "Nimeni" care se considera tot un om simplu. Nu am de gand sa ma bat pentru drepturile de autor. Consider ca roata a fost inventata simultan in mai multe locuri , ca raspuns la necesitatile oamenilor. Nu sunt de acord cu toate ideile dansului, pe unele le consider utopice, dar ma bucur ca exista si sper ca "marele fluviu sa-si adune apele" si sa fim din ce ce mai multi. Controversa care se poate naste sper sa genereze noi idei care sa determine o adevarata schimbare a societatii. Nu mai priviti catre "varfurile" societatii. Revolutiile adevarate le fac oamenii simpli! 

    Pana si cei care se fac ca ne apara interesele sunt nevoiti sa recunoasca faptul ca lumea se afla intr-o criza fara precedent  (Conferinta  de la Davos, un presedinte palid la fata, conducator al unei tari in care au loc proteste etc ). Dar sa privim in istorie si sa invatam odata, ca nu prin actiuni in forta ale oamenilor pur si simplu nemultumiti  se realizeaza schimbarile generatoare de progres, ci prin modificari calitative la nivelul constiintei maselor, prin care se creeaza "masa critica" ce duce la "explozia purificatoare".

 

             Cu dedicatie pentru cei cu creier a la Adinuta , o fata exceptionala !

Comentarii (10)

05.02.2012, 13:03

Ca de fiecare data la obiect!
Mare dreptate ai cu scoala noastra!
Felicitari pentru articol!

05.02.2012, 15:08

Revin mai tarziu cu un comentariu mai pertinent, vad ca e lung si bine scris articolul, dar acum sunt cu nasul in alte texte (stii care, multumesc!), insa am vazut finalul, adica dedicatia iti multumesc frumos, o sa citesc pe indelete articolul de altfel, cand citesc o nuvela, un roman ceva, mereu deschid cartea la ultima pagina si citesc ultima propozitie. Nu stiu de ce ... pur si simplu asa fac de mult timp, mi se pare interesant cum incheie fiecare povestea.

Ina

Ina
05.02.2012, 16:12

Pune mana si invata pentru examen! Lasa dedicatiile

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs