Roma culinara

Postat de Bucataras in Bucataras hai hui pe 5 Dec 2010, 21:15

Articol pe placul a 1 bucatarasi
comenteaza

Miercuri, 1 decembrie, la ora 15:00, paseam pe aeroportul (autogara ) Baneasa plini de voie buna. Aveam in fata 3 zile de vacanta la Roma. Afara, cea mai ciudata vreme. Ploua si ingheta instantaneu. Zborurile au cazut pe capete, spre disperarea oamenilor din sala de asteptare. Si spre panica noastra. Anunturile erau rare si certificau doar anulari de zboruri.

La Cocosatu micii nu mai sint ce-au fost, iar ospatarii te frig la portofel cum te prind!

Pe la 6 ni s-a facut foame si am dat o fuga la "Cocosatu". Noi, baietii, am mincat acolo scurt cite 3 mici, care au cam intrat la apa fie vorba intre noi. Sint la jumatate din dimensiunile clasice :D.

Fetelor le-am luat piept de pui la gratar si le-am facut cite 2 sandwichuri cu cartofi si salata de varza. Cind sa ne dea nota, nenea ospatarul a socotit cu minutzele alea doua in care tinea pixul si hirtia si ne-a zis scurt: "un milion patruzeci". L-am pus politicos sa mai calculeze o data, s-a dus intr-un colt si s-a intors oarecum spasit cu o ajustare de vreo suta de mii ... Tot ne-a pirlit, socotindu-ne 2 piepti de pui la gratar cit palma la 400 de mii !!!!

Cum fetele ne sunasera ca se anuntase check-in-ul, si jenati noi de jmekeria de 2 lei de care duhnea ospatarul, am plecat spre aeroport fara a ne mai tocmi cu el, dar cu promisiunea ca in viata noastra nu vom mai calca pe la "celebrul" Cocosatu'.

9 ore de asteptare pe Baneasa, dar am avut noroc!

Pina la urma, ziua s-a sfirsit cu bine. Pe la ora 23:00, aeronava Blue Air a decolat spre Roma, lasind parca in Bucuresti stresul celor 9 ore petrecute pe "Baneasa".  Pe la 1 noaptea am aterizat pe Fumicino, unde erau vreo 12 grade. Ne-am recuperat bagajele si am reusit sa gasim autobuzul care avea sa ne duca in zona Termini, astfel ca aventura noastra s-a sfirsit in jurul orei 3 dimineata in patucul moale al hotelului, multumiti ca am avut noroc si am reusit sa ajungem la destinatie. Doar doua avioane au decolat in acea zi de pe Baneasa, iar unul ditre ele a fost al nostru!

Joi - pizza, ravioli, lasagna

Dimineata ne-a zimbit. Am sorbit cu placere dintr-o cafea si ne-am facut planul de actiune: Fontana di Trevi - Panteonul - Piata Navona - Vatican. 

Fontana di Trevi: a fost construita in 1732 si este impresionanta. Se spune ca, daca arunci peste umar o moneda in ea, atunci cu siguranta vei reveni la Roma (hahaha, functioneaza, caci si prima data cind am fost la Roma, in urma cu 2 ani, am aruncat o moneda in apa)

Panteonul (o poveste completa aici): cel mai bine conservat dintre toate templele antice, aceasta minune arhitecturala are in centrul sau un ochi gigant ( diametru de 8,3 metri), care ramine deschis catre cer indiferent daca ploua sau ninge. Fabulos este un cuvint mic pentru aceasta constructie veche de mii de ani

Piaza Navona: una dintre cele mai frumoase piete pietonale din Roma, in care mi-a placut mult Fintina celor 4 fluvii, a lui Bernini.

Pentru ca era ora prinzului, iar soarele invaluise Piata Navona, ne-am asezat la o terasa, eu punind gind rau unei pizza si unei beri Peroni :)). Irina a ales un delicios fel de vita cu sos de lamiie, iar prietenii nostri au incercat o lasagna (foto jos, dreapta) si ravioli cu ricotta si spanac (foto jos, stinga).

Pizza cu prosciutto, anghinare, masline si ciuperci - delicioasa, i-am mai adaugat doar putin ardei iute (peperoncini)

Nota adusa de ospatarul indian a fost in stilul celei de la Cocosatu', doar ca asta o umflase in euro. A refacut-o si el, dind vina pe calculator :))).

In Piata Navona era un tirg cu multe ornamente pentru Sarbatori, lucrate manual, foooarte dragute.

La Vatican am revazut capela Sixtina (povestea ei aici), incredibile picturile lui Michelangelo!

Seara a inceput ploaia, dar nu ne-a pasat :). Ne-am adapostit la o terasa si am mers pe mina unui vin de Chianti, buuuun rau :D. Si n-am ratat nici celebrul lor tiramisu. Pina la hotel, ne-a prins iar o rafala zdravana de stropi, motiv pentru care ne-am refugiat, unde credeti?, intr-un alt restaurantel :))), unde am mai stat la un pahar de vorba alaturi de citeva antipasti: vinete cu usturoi, brinzeturi, salamuri uscate.

Circiumioarele acestea pe care le gasesti pe toate stradutele au un farmec deosebit. La ultima ne-a servit un batrinel foarte haios ... In fata noastra o masa de 6 englezi galagiosi, iar in spate una de 6 fete vesele ce mi-au amintit de "Sex and the city" :)

Vineri - carbonara si antipasti

Dimineata ne-am bucurat ca nu mai erau urmele ploii de seara. Aveam rezervare facuta online din tara la galeriile Borghese, care au emotionat-o teribil pe Irina. Statuile lui Bernini (Rapirea Proserpinei, David sau Apollo si Daphne) sint adevarate capodopere. Adevarul este ca aceste sculpturi au o expresivitate incredibila.

La amiaza am vazut Coloseumul si Columna lui Traian, in virful careia este acum Sf. Petru. Acestea au fost obiectivele mari, pentru ca in Roma gasesti bucati de istorie oriunde intorci capul.

Prinzul a insemnat intilnirea cu spaghtele carbonara, delicioase, si cu berea la halba, nefiltrata.

Seara am iesit in zona Barberini, in apropierea hotelului nostru (Via Veneto). Aici am intilnit un stil foarte interesant de mini-restaurante. Construite pe trotuar, din schelet metalic si sticla, amenajate foarte frumos, iar bucataria la 3 metri distanta in cladirea de vis-a-vis, unde mai era amenajat un bar si erau toaletele.

Intr-un astfel de mini-restaurant am mincat excelente antipasti: hamon si 3-4 feluri de salamuri uscate, 3-4 feluri de brinza, si un platou cu file de rechin afumat, somon, caracatita si creveti (unul :))), dar frumos aranjat). Linga brinza, citeva felii de pere cu miere zaharisita peste. O combinatie superba brinza cu miere (eu unul nu mai mincasem asa...)

Simbata - Saltimboca a la romana si miel la cuptor

Simbata am facut o greseala. Ne-am propus sa mergem dimineata la Basilica San Pietro, in Vatican. Cind am ajuns, cred ca era o coada de 1 kilometru la intrare, asa ca am renuntat si am mai facut o plimbare pe celebrul Via del Corso cu o oprire in Piata Spaniei.

Din nou ploaia si-a intrat in drepturi si ne-a trimis fortat (hihi) sa ne luam prinzul. Aici am gustat Saltimboca a la romana si miel la cuptor cu cartofi. Excelente. Insa spectacolul n-a fost la masa noastra, ci la una alaturata, unde unei doamne i s-a preparat o portie de spaghete intr-un mod foarte interesant.

Ospatarul a venit cu pastele fierbinti si cu o roata mare de parmezan, scobita in mijloc. A pus pastele aburinde in scobitura si a inceput sa le amestece, parmezanul a devenit suculent datorita caldurii. N-am mai vazut niciodata o asemenea servire, iar dupa felul in care savura doamna respectiva, pastele gatite in acest fel au fost delicioase. (am facut o fotografie in oglinda, dar am sa revin cu una mult mai buna facuta de prietenul meu)

Plecarea din Roma a fost asemanatoare cu cea din Bucuresti. La 17:00 am ajuns pe aeroport, decolarea fiind programata la 19:00. Surprizaaa, din cauza grevei controlorilor de trafic spanioli, aeronava Blue Air care trebuia sa vina pe ruta Valencia - Bucuresti - Roma a ramas blocata in Spania, astfel ca am fost reprogramati pentru ora 23:45 ... Si uite asa am stat 8 ore si pe aeroportul italian, ajungind acasa la 3 dimineata :).

Comentarii (17)

06.12.2010, 22:12

Cristi, venim si la Dublin, promit! Pentru Roma am luat biletele de avion cu 3 luni inainte la un pret foarte bun ... finii nostri ne-au provocat, ei nu mai fusesera niciodata. Nu ne-a displacut insa ideea .

06.12.2010, 23:15


ok, la fel e si cu Dublin, sa stiti - 2-3 luni inainte si gasiti la 150euro de om dus-intors Buc-Dub-Buc, cu Aer Lingus sau Blue Air.

08.12.2010, 19:04

mi-e foameeeee!!!
uratilor!

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

ieri la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

ieri la 16:03

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

pe 20.11 la 14:48

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]