Sân Petru de iarnă (16 ianuarie)

Postat de Zamfira in Cu de toate pe 15 Ian 2013, 19:23

Articol pe placul a 10 bucatarasi
comenteaza
Sân Petru de iarnă (16 ianuarie)

Această sărbătoare cade întodeauna pe 16 ianuarie, zi care este considerată miezul anotimpului rece. Pentru creştini, în această zi se sărbătoreşte Închinarea cinstitului lanţ al Sfântului Apostol Petru. În popor, însă, este corespondentul iernatic al sărbătoririi Sfântului Petru (Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel cad în ziua de 29 iunie).

Despre lanţul lui Sân Petru, o străveche poveste românească spune:

,,Cică evreii au încercat de nenumărate ori să-l reconvertească la iudaism pe Sfântul Petru. El a refuzat însă de fiecare dată. Când cuvânta el odată înflăcărat mulţimii, evreii l-au prins şi l-au băgat în temniţă, prins în lanţuri grele, vrând mai apoi să-l răstignească. El a început a se ruga lui Dumnezeu, dar, după o vreme, a adormit. În somn a venit un înger şi i-a spus:

-Scoală Petre, nu dormi/Nu dormi, nu odihni,/Că e vremea a fugi!

Când s-a trezit Sfântul Petru, a constat că lanţurile erau rupte, uşile temniţei erau deschise şi, fără să stea pe gânduri, a fugit şi s-a alăturat celorlalţi apostoli. De atunci se serbează Închinarea lanţului Sfântului Petru."

Sfântul Apostol Petru este rugat în această zi să-i ferească pe oameni de prigoane şi închisori. O credinţă foarte veche spune că a ţine post în această zi e foarte bine, căci acelora care vor posti ,,nu li se va strica fruptul peste an".

,,Poveţele maicii Sofronia"

Comentarii (8)

15.01.2013, 20:39

si eu va multumesc!!!

Lau

Lau
15.01.2013, 21:59

interesant,

15.01.2013, 22:11

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Desert la pahar cu înghețată crunchy - Rapid și perfect pentru orice ocazie

ieri la 21:49

Cobbler cu piersici și înghețată cu topping crunchy - Delicios și parfumat

ieri la 21:31

Prăjitură cu căpșuni și cremă fină - Desert delicios și aromat

pe 29.05 la 15:54

Pastă de avocado - Sosul perfect pentru gustările preferate

pe 29.05 la 10:34

Shake cu înghețată de căpșuni - Deliciu răcoritor de vară

pe 27.05 la 16:41

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

2120 puncte

Rocsi

220 puncte

Sidy

107 puncte

MotanLaOale

47 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Shake cu înghețată de căpșuni - Deliciu răcoritor de vară
De zeci de ani, Carte d’Or transformă înghețata într-un ritual de răsfăț premium, inspirat din eleganța deserturilor franțuzești și din plăcerea micilor momente...
Vezi toate rețetele Carte d’Or
Shake cu înghețată de căpșuni - Deliciu răcoritor de vară