Răsfoiam agenda telefonului.
N-aveam intenția să sun pe nimeni, doar citeam numele și încercam să-mi amintesc câte ceva despre fiecare.
Unii sunt prezente vii în viața mea, alții mi-au lăsat amintiri, mai mult sau mai puțin plăcute.
Două nume mi-au rămas întipărite în minte, chiar și după ce telefonul era pus de mult într-un colț de raft.
Mă gândeam: „Mâine e luni... ce-ar fi să-i sun? Așa, fără motiv. Să-i salut și să văd ce fac.” Dar, în același timp, am bătut în retragere.
Mai bine nu.
Îi las trecutului locul care i se potrivește, adică în trecut, nu?
De ce să răscolesc, să-nvârt cuțite-n rănile mele, să reîncep ceva ce mi-am dorit odată îngropat?
E mai bine așa!
Fiecare suflet care trece și poposește pentru scurt sau lung timp prin viața mea îmi lasă ceva.
Mult, puțin, frumos, urât... totuși nu-mi dă voie să uit niciodată.
Fie că mi-au luminat diminețile sau zilele cu zâmbete largi, glume mai mult decât potrivite în acele momente, fie că mi-au adus bucurie, împlinire, tristețe, lacrimi, disperare, nu cred că voi uita pe niciunul.
E ceea ce numesc eu „școala vieții”, alături de lecții, evenimente, fapte, șocuri, și relaționarea cu acești oameni m-a ajutat enorm: să văd unde greșesc, unde mă „ambalez” prea tare, unde sunt prea tolerantă sau prea aspră.
Mai am multe de învățat.
Cu un creion și o filă de caiet îmi fac lista de priorități pentru mâine.
Soțul se joacă, împușcă, luptă, biruiește în joaca lui pe calculator.
Sunt momentele lui de copil, un copil care mi-e exagerat de drag.
Piticii, fiecare cu câte o mașinuță, imită zgomotele motoarelor și claxoanelor, îmi zâmbesc și din când în când mă privesc sau mă întreabă câte ceva.
Îi privesc pe toți trei. Mă simt atât de împlinită. Zâmbesc. Îmi joacă câteva lacrimi în ochi, dar le alung imediat.
Nu aduce nefericirea destule lacrimi?
Realizez cât de tare se transmite starea mea în sufletele lor. Nu că ar fi prima oară când văd asta.
Dacă eu sunt nervoasă, agitată, transmit asta tuturor. La fel și liniștea, o regăsesc pe chipurile lor.
De-aș putea fi mereu calmă și organizată...
Mă simt atât de frumoasă când sunt cu ei, deși nu mă privesc în nicio oglindă, deși am atâtea complexe, deși poate nici nu m-am pieptănat sau nu mi-am spălat ochii, dar mă văd în privirea și în dragostea lor și e atât de pură și adevărată.
"- Mamă... mamă... mă văd în ochii tăi!
- Da? Și cum ești?
- Frumoasă! Tu te vezi în ai mei?
- Da!
- Și cum ești?
- Și mai frumoasă..."
Deși viața îmi va aduce în cale oameni și experiențe, mi-aș dori să rămân mereu ancorată în principii și valori, respectând tot ceea ce definește corectitudinea și demnitatea, indiferent de provocările pe care le voi întâmpina.
