Cred ca fiecare dintre voi are zile solicitante,zile cu nervii întinsi la maxim,zile în care nu-ti permiti sa te gândesti decât la ceea ce ai de facut si daca vei reusi sa faci faţă provocarilor care mereu sunt altele.Dovada unor astfel de zile a fost si faptul ca,oricât de drag îmi era sa stau cu voi,au fost zile în care nu am reusit nici macar sa va salut.
Am uitat demult cum e sa fie o zi „goala”,o zi în care sa ma gandesc doar la mine,doar la ceea ce mi-ar face placere sa fac pentru mine,singura sau în compania unor oameni dragi.
Am mai spus ca ,în meseria noastra îmbatrânim mai repede,între diferite termene de raportare.Spun din ce în ce mai des „doar acum sa treaca” si ma bucur e fiecare data ca m-am încadrat în timp dar calvarul începe din nou dupa câteva zile.
Incepem saptamâna în forta,ne spunem ca avem înca timp suficient sa terminam treaba.Se presupune ca în minivacanta avuta de Sarbatori,am adunat suficienta energie pentru a duce totul la bun sfârsit.
Sigur ca aceste câteva zile de vacanta mi-au prins bine,m-am odihnit,în ciuda treburilor care ramasesera si acasa „în asteptare”.Asteptasem sa încep iar munca.Dar energia acumulata s-a dovedit a fi prea putina pentru câta treaba era.
In timp ce ne bem cafeluta,trecem repede în revista ce am facut fiecare în mica vacanta,apoi începem sa discutam modificarile din legislatie „fara numar”,cred ca nici cei ce le emit nu le mai stiu numarul,mai ales ca ne încâlcim în modificarile modificarilor.
Stabilim ordinea prioritatilor raportarilor, ,ceea ce trebuie sa le comunicam clientilor,apoi încep telefoanele. Ne folosim tot farmecul pentru ca programatorii sa ne faca modificarile de care avem nevoie .De multe ori nici ei nu inteleg de ce e nevoie si schimbam macazul când ne lovim de probleme.
Incercam sa gasim întelegere si la clienti,pentru a avea actele într-un timp util. Si cum asta nu se întâmpla întotdeauna,ne trezim cu câte un morman de acte care trebuie finalizate în mai putin de 24 de ore.
Daca la termenul scurt mai adaugam si oboseala acumulata,efortul trebuie sa fie cel putin triplu.
E o meserie în care trebuie sa fii foarte organizat si ordonat.Eu asa sunt si de aceea îmi displace când trebuie sa fac o treaba de doua ori sau sa las o treaba începuta si sa ma apuc de altceva.
In astfel de zile,timpul parca se „topeste”.Se face târziu si ne dam seama ca trecuse demult ora de masa.Mâncam ceva la repezeala,ne mai facem o cafea,bem mult prea multa cafea cu iluzia ca ne va spori puterea de concentrare.
Se face târziu,programul se terminase demult dar noi înca suntem la serviciu.Intr-un târziu plecam spre casa.Uneori gasim întelegere acasa pentru aceste zile,alteori nu prea.Ori suntem cu nervii întinsi la maxim si nu mai reusim sa comunicam corect.Asta-mi displace cel mai mult.
Ziua urmatoare o luam de la capat.De data aceasta avem si o echipa de control.Printre toate cele,trebuie sa pregatim alte acte,sa dam explicatii,sa mai solicitam situatii. Controale avem si în teren ,telefoanele suna mereu.
Nu mai avem viata personala.Cei dragi ne suna pentru diverse motive stringente,le raspundem în graba,fara a avea prea mult timp de a reflecta la ceea ce vor.Mama ma suna pentru a ma consulta în legatura cu programarile la niste investigatii medicale.Reusim cu greu sa organizam treaba asta .Când as putea eu sa „fug” putin de la treaba,nu este loc,când gaseste loc,nu pot eu si tot asa …..
O colega raspunde la telefon,fetita ei se îmbolnavise si bunica era îngrijorata rau.”E racita rau? Incearca sa-i dai …..le gasesti acolo.Daca se agraveaza ,mai suna-ma”Se citea îngrijorarea pe chipul ei.
Eu nu am copii,dar aceeasi grija i-o port mamei mele si stiu ca trebuie sa se descurce singura în astfel de situatii.
O alta colega are aniversarea fiului ei si are musafiri.Sotul o suna mereu,încearca sa pregateasca el ce poate,dar se împotmoleste mereu…….E prea greu.
O alta colega îsi aniverseaza ziua de nastere.O felicitam,ne asezam la masa în graba ,mâncam tort si ne apucam iarasi de treaba.Si baietelul ei e bolnav,dar merge la medic cu tati,asa "ca baietii" .
Fetele jongleaza greu si cu programul copiilor.Uneori nu au cine sa-i scoata de la gradinita,ori sa aiba grija de ei.
Si iar se face seara si abia ne târâm pâna acasa.Acasa ma asteapta alte acte.E trecut demult de miezul noptii când,cu un efort supraomenesc,ma spal,îmi iau pijamaua si ma duc la somn.Dar mereu atât de obosita ca nu reusesc sa adorm decât spre dimineata.Uneori ma gândesc ca mai bine nu mai dorm,la cât de cumplita e desteptarea.
Si uite ca pe ultima suta de metri,la orele 17,am bifat toate raportarile trimise.Misiune îndeplinita.Ma simt ca un chirurg care a stat în sala de operatie multe ore.
Stim ca mâine vom fi ca paralizate,incapabile de a face ceva concret,dar apoi vor urma alte zile …extreme.Pline de adrenalina as zice,ca si mersul pe sârma.
Dar nicidecum nu vine vacanta ,de mâine începem sa finalizam totul,sa stabilim care sunt urmatoarele raportari si tot asa ca-ntr-un perpetuum mobile.
Sunt multe meserii care presupun multa pasiune si daruire ,dar mi-e foarte drag ceea ce fac chiar daca-i cumplit de greu.
, daca iti place ce faci si inca rezisti e bine
