RuxyRux

9

Bucataras
Suprem

Bucuresti

Bucataras din 10.11.2010

RETETE1294
PRIETENI317

Chiar dacă nu-s primul care urează, şi chiar dacă ştiu că după mine vor mai urma multe cuvinte frumoase, cu bucurie vin, Ruxy (Ruxandra), să-ţi urez tot ce poate fi mai bun pentru sufletul unui om atunci când îşi aniversează ziua în care a văzut lumina zilei. De aceea, cu bucuria că ne-am întâlnit, că ţi-am văzut şi o parte din frumoasa-ţi familie, că am văzut o persoană cu mintea deschisă şi sufletul bun, îţi doresc să ai parte de împlinirea tuturor dorinţelor , de bucuria şi dragostea celor dragi ţie, de aprecierea sinceră a munciii tale, de sănătate, de puterea necesară continuării acestui drum al vieţii şi de credinţă. Eu la daruri nu mă pricep, dar, fiindcă azi e zi de slujire, o rugăciune pentru ziua ta, pentru tine şi cei ce-ţi sunt mereu lângă, o fac cu bucurie, ştiind că Cel de sus o va primi şi o va împlini. [bs:1989]

Horosmopul tau de astazi:

Gemeni

O faptă bună nu e niciodată inutilă.Nicio munca nu e in zadar.

 
 
 
Retete preferate
Buturugi

Voturi:51

Toate retetele preferate
 
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Tartă rustică cu căpșuni - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 15.05 la 16:20

Salsa de legume pentru nachos - Rețeta ușoară și savuroasă

pe 15.05 la 10:47

Nachos de casă -  rețeta rapidă și gustoasă

pe 13.05 la 08:17

Musaca de vită cu legume - Rețeta rapidă și savuroasă

pe 11.05 la 10:19

TOP
utilizatori

Rocsi

1115 puncte

vasimur

1072 puncte

mirela0911

1000 puncte

Valclaudia

100 puncte

MotanLaOale

32 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]