Chec cu nuci şi glazura de ciocolată neagră

de gratziela in Dulciuri, 29 Mai 2011 | 9330 vizualizari

 

Mirosul de ciocolată caldă îmi dă fiorii unei călătorii cu destinaţie exotică. De ce? Probabil că parfumul unic de cacao îmi pictează pe retină plaje cu nisip fin şi foşnet mătăsos de valuri înspumate. Dar vacanţa este departe, doar un vis cu speranţe aurii, şi, ca o recompensă, grădina mea proaspăt înverzită îmi aduce un plăcut sentiment de împlinire. Azi, o zi însorită, am dedicat, ca o ofrandă, un dulce aromat, pentru florile de liliac ce stau să-şi ia rămas bun până la anul. LA MULTI ANI RUXY!!!

 

INGREDIENTE

  • 8 ouă
  • 10 linguri zahăr
  • 8 linguri  ulei
  • 250 gr. făină
  • 1 plic praf de copt
  • 1 paf de sare
  • 2 linguri cacao
  • 150 gr. nuci
  • 1 ciocolată amăruie neagră
Portii: 2
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Chec cu nuci şi glazura de ciocolată neagră:

 Într-un bol, bate albuşurile spumă, după care adaugă pe rând cele 8 linguri de zahar mixând mereu până ce compoziţia se întăreşte ca bezeaua.

Răstoarnă în bol, unul câte unul, gălbenuşele, mixând mereu.

După ce s-au încorporat gălbenuşele, adaugă pe rând uleiul, făina şi praful de copt. Mixează bine până ce toate acestea s-au încorporat bine. Din compoziţia rezultată, pune deoparte în alt bol cam jumătate. În această compoziţie adaugă cacao şi nucile sfărâmate uşor.

Unge două tăvi de chec cu puţin ulei şi tapetează cu griş.

Răstoarnă compoziţia fără nuci în ambele tăvi, după care completezi cu compoziţia cu nuci şi cacao.

Pregăteşte cuptorul şi-l încinge la 160ºC (mediu spre mic la gaze), şi coace checul 30-35 minute. Este bine să faci testul cu scobitoarea: dacă scobitoarea rămâne curată după ce ai înţepat checul, atunci este copt; dacă ea are urme de compoziţie, atunci la mijloc nu este copt şi mai trebuie să rămână în cuptor.

După ce s-a copt, răstoarnă checul pe nişte tăvi sau grătare şi lasă la răcit.

Separat, într-un castronel, rupe în bucăţi ciocolata si adaugă ½ ceaşcă de cafea cu apă. Eu am topit  ciocolata la cuptorul cu microunde, dar poţi s-o topeşti şi pe foc.

Răstoarnă glazura peste chec, dar este bine să fie puţin călduţă.

Fii generos şi tapetează cu multă ciocolată, căci, atunci când vei simţi gustul delicat, uşor amărui al ciocolatei vei şti că meriţi răsfăţul ei. Nopţile  cu aer tropical ce-ţi vor cuprinde în curând somnul, te vor purta în grădina înrourată cu dorinţa şi speranţa că ele te vor mângâia cu duioşie mult timp, iar serile cu iz de clopoţei şi miros de brad încărcat cu aripi de nea, vor fi cât mai îndepărtate, căci abia acum vine vara. Fii fericit căci florile de liliac te-au mângâiat şi te-au binecuvântat cu parfumul ce-ţi umple nările înfometate de căldură, căci te-a cuprins fiorul ce-ţi străbate simţurile şi te anunţă ca vara a venit.

Daca ti-a placut reteta noastra "Chec cu nuci şi glazura de ciocolată neagră" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Biscuiți crăpați, cu lămâie - Delicioși și ușor de făcut

ieri la 16:01

Melcișori cu nucă și gem - Desertul rapid și delicios

ieri la 15:03

Bruschete cu brânzeturi - Gustarea perfectă pentru orice moment

ieri la 10:53

Ardei umpluți cu brânză, la cuptor - Rețeta simplă, rapidă și gustoasă

pe 29.05 la 10:19

Cartofi la cuptor cu ceapă caramelizată și feta - Rețeta delicioasă care te va cuceri

pe 28.05 la 09:04

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

oanapl

2140 puncte

Rocsi

1164 puncte

Panacris

243 puncte

abstract01

200 puncte

RODIMUR

129 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Savarine