Desert ecleruri cu crema de alune si crema de ciocolata

de Ancutsa in Dulciuri, 9 Oct 2017 | 2622 vizualizari

 

Eclerurile sunt printre dulciurile mele preferate, inca de cand eram mica. Am pregatit in week-end cateva si le-am umplut pe unele cu crema de alune de padure, pe altele cu crema de ciocolata si cafea.

"Ingredient secret" (alune)

 

INGREDIENTE

  • Pentru ecleruri:
  • 500 ml apa
  • 250 ml ulei
  • 350 g faina 000
  • 1/2 lingurita praf de copt
  • un praf de sare
  • 5 oua
  • Pentru crema:
  • 350 ml lapte
  • 2 linguri (cu varf) faina
  • 2 linguri zahar
  • 50 g unt
  • In plus:
  • 200 ml frisca lichida
  • pentru crema de alune:
  • 1 lingura alune de padure rumenite si macinate
  • pentru crema de ciocolata si cafea:
  • putina ciocolata cu lapte
  • o lingurita cacao si
  • 1/2  lingurita cafea
Portii: 10
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert ecleruri cu crema de alune si crema de ciocolata:

 

Eclerurile:

Intr-o craticioara se pun la fiert apa, uleiul si un praf de sare. Cand incepe sa clocoteasca, se adauga faina, se fierb un pic impreuna, amestecand energic, apoi se da de pe foc. Se lasa la racit. Apoi se adauga ouale, unul cate unul, amestecand bine. Uneori intra la aluat 5 oua, alteori ajung 4, depinde de marimea lor, de calitatea fainii, de umiditatea din incapere, asa ca ma bazez pe faptul ca aluatul nu trebuie sa fie nici moale, nici vartos.

 

Se poate umple un pos cu aluatul si sa se formeze ecleruri sau se pot pune cu lingurita, intr-o tava pregatita cu foaie de copt.

Se coc mai intai 10 minute la foc mediu, ca se isi mareasca volumul, dupa care se da focul mic. Cand sunt un pic aurii, se scoate tava, se inteapa eclerurile pentru a se usca bine inauntru si se da inapoi la cuptor pentru maxim 5 minute. Timpul total de coacere la o tava este de 25-30 de minute, dar acum depinde de cuptorul fiecaruia.

Eu am obtinut 4 tavi cu ecleruri si am facut diferite forme, rotunde, lungi…

 

Cremele:

Se fierbe pe foc mic laptele cu zaharul si faina, amestecand cu telul, sa nu se formeze cocoloase. Se fierbe pana se ingroasa, se da de pe foc, se adauga untul si se amesteca bine.

 

O parte din crema se amesteca cu alune de padure rumenite si macinate. O lingura de alune este suficienta, dupa parerea mea, pentru ca au o aroma intensa.

Cealalta parte se amesteca bine, cat timp e inca fierbinte, cu putina ciocolata cu lapte, cacao si cafea, iar daca va place un gust mai pronuntat puteti inlocui ciocolata cu lapte cu ciocolata amaruie.

Se lasa cremele la racit, apoi se bate frisca lichida cu mixerul si se adauga in fiecare crema 2-3 linguri de frisca sau dupa gust, amestecand tot cu mixerul. Frisca va face cremele mai fine si mai gustoase.

Se face un orificiu fiecarui ecler si se umple cu crema, iar altele cu frisca ramasa. Se pudreaza cu zahar si se impart cu cei dragi.

 

Timp: aprox 3h 25min

Portii: 4 tavi

 

Pofta Buna!

 

Daca v-a placut reteta mea, o puteti gasi si pe blogul meu: http://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2017/10/ecleruri-cu-crema-de-alune-si-crema-de.html

 

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert ecleruri cu crema de alune si crema de ciocolata" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (19)

Ancutsa 1

19.10.2017, 16:03

Kytz, ma bucur mult ca iti plac!

anca_rm 1

20.10.2017, 14:44

nu am facut de mult eclere , faine ti-au ieist si cu crema de ciocolata si cafea as vrea si eu

Ancutsa 1

20.10.2017, 15:13

Multumesc mult, Anca! Preferatele mele sunt cu alune, iar pe cele cu ciocolata si cafea le-am facut pentru ai mei (am mari fani ciocolata )

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Biscuiți crăpați, cu lămâie - Delicioși și ușor de făcut

ieri la 16:01

Melcișori cu nucă și gem - Desertul rapid și delicios

ieri la 15:03

Bruschete cu brânzeturi - Gustarea perfectă pentru orice moment

ieri la 10:53

Ardei umpluți cu brânză, la cuptor - Rețeta simplă, rapidă și gustoasă

pe 29.05 la 10:19

Cartofi la cuptor cu ceapă caramelizată și feta - Rețeta delicioasă care te va cuceri

pe 28.05 la 09:04

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

oanapl

2140 puncte

Rocsi

1164 puncte

Panacris

243 puncte

abstract01

200 puncte

RODIMUR

129 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Eclere cu crema de vanilie