Desert tort cu crema de mure si piersici

de oanapl in Torturi, 30 Dec 2018 | 3517 vizualizari

 

Am pregătit cu ceva timp in urmă acest tort delicios și vă invit și pe voi să-l încercați deoarece se pregătește ușor și rapid.

 

INGREDIENTE

  • Pentru blat (tavă de 26 cm):
  • 25 g cacao neagră
  • 75 ml apă
  • 3 ouă
  • 80 g zahăr
  • 60 ml ulei
  • 140 g făină
  • 1/2 linguriță praf de copt
  • esență de rom
  • -pentru cremă:
  • 300g mure
  • 1 borcan compot piersici
  • 250g mascarpone
  • 400g frișcă lichidă
  • 100g smântână (peste 25% grăsime)
  • 100g zahăr
  • 30g gelatină
  • -pentru ornat:
  • 30g ciocolată
  • 200g frișcă lichidă
  • 200 g smântână (peste 25% grăsime)
  • 3 linguri zahăr
Portii: 15
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert tort cu crema de mure si piersici:

Pentru blat pui cacaua într-un vas și torni apa clocotită, amestecând continuu, până la omogenizare, apoi lași la răcit. Strecori compoziția pentru a nu rămâne cocoloașe de cacao.
Bați albușurile spumă tare cu un praf de sare. Adaugi jumătate din cantitatea de zahăr și mixezi până obții o bezea lucioasă, care face țepi atunci când scoți paletele mixerului. Galbenușurile le freci cu cealaltă jumătate din cantitatea de zahăr până devin albe și cremoase. Adaugi treptat uleiul, esența de rom, apoi compoziția de cacao răcită. Încorporezi făina amestecată cu praful de copt și la sfârșit, în 2-3 reprize, bezeaua.
Torni compoziția într-o tavă (23 cm diametru) tapetată pe fund cu hârtie de copt iar marginile unse cu unt. Dai tava la cuptor la foc mediu pentru cca 40 de minute, până blatul devine ferm la atingere. Îl scoți pe un grătar și-l lași la răcit. După ce s-a răcit complet îndrepți blatul (tai partea puțin bombată de deasupra).

 Crema mascarpone o mixezi bine cu zahărul măcinat până când devine cremoasă. Separat mixezi frișca lichidă cu smântâna până când se întărește puțin și o adaugi peste crema mascarpone și mixezi până la omogenizare.

 Mousse-ul de fructe. Murele le pui pe foc împreună cu 2 linguri de zahăr și 30ml de apă. Lași să fiarbă timp de 5-10 minute până când se înmoaie. Treci fructele prin sită și lași să se răcească. 

 Iei 250 g din compoziția de cremă mascarpone și o pui într-un alt vas apoi adaugi 150g sirop de mure și omogenizezi. 

Pui 10g gelatină la hidratat în 50ml de apă rece pentru 10 minute. Topești gelatina pe baie de abur, o lași să se răcorească și adaugi 2 linguri din crema cu mure și amesteci bine (pentru a aduce gelatina la aceeași temperatură) apoi o adaugi peste restul cremei de mure și omogenizezi.

 

Asezi blatul pe platou, pui un inel de tort reglabil de 18 cm pe mijlocul blatului, torni mousse-ul de mure, nivelezi și introduci platoul în frigider.

 

Mixezi 350g piersici din compot, le adaugi peste compoziția de mascarpone rămasă și omogenizezi.

Pui 20g gelatină la hidratat în 70ml compot de piersici. Topești gelatina pe baie de abur, o lași să se răcorească și adaugi 2 linguri din crema cu piersici și amesteci bine (pentru a aduce gelatina la aceeași temperatură) apoi o adaugi peste restul cremei de piersici și omogenizezi.

Scoți platoul din frigider și îndepărtezi inelul reglabil in jurul cremei de mure. 

Pui un inel reglabil în jurul blatului și torni crema de piersici, acoperind și crema de mure, nivelezi și dai la frigider pentru minim 2 ore.

Scoți platoul din frigider și îndepărtezi inelul reglabil. Înainte de a desface inelul treci cu grijă de jur împrejur cu un cuțit pentru a dezlipi marginile.

Ornezi tortul după imaginație. Eu am topit ciocolata pe baie de aburi și am ornat marginile tortului, apoi am mixat frișca lichidă cu smântâna și am ornat tortul.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert tort cu crema de mure si piersici" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (13)

Rocsi 1

01.01.2019, 21:39

Cat de frumos se vede in sectiune!

dantes 1

03.01.2019, 09:23

Delicios!

oanapl 1

04.01.2019, 10:12

Va multumesc de aprecieri! Da, a fost delicios...pe placul intregii familii!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Sărățele cu telemea - Rețeta perfectă pentru o gustare crocantă și delicioasă

ieri la 09:33

Plăcinte rapide cu mere - Desert delicios și aromat

pe 25.11 la 10:37

Prajitura cu mere si afine - Desertul dulce-acrisor care te cucereste

de oanapl 7

pe 24.11 la 20:44

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Tort steluta cu crema de visine si ciocolata