Desert tort de biscuiti, cu crema de ciocolata

de RODIMUR in Torturi, 18 Iul 2018 | 4630 vizualizari

 

Plănuiam de mult timp să fac un tort de biscuiți și abia acum i-a venit rândul. Așa că zilele trecute am făcut un tort rapid și simplu, cu aspect de floare, din biscuiți rotunzi, de calitate, parfumați, moi și gustoși. De această dată am ales să fac o cremă de ciocolată cu lapte, care este preferata mea și nu de ciocolată neagră și amară, care m-ar îndepărta de ideea de dulce care-mi convine. 

 

INGREDIENTE

  • 500 grame de biscuiți rotunzi
  • Pentru cremă:
  • 4 gălbenușuri
  • 4 linguri de zahăr tos
  • 3 linguri de amidon alimentar
  • 400 ml lapte dulce
  • 1 plic de vanilie
  • 2 linguri de esență de rom
  • 200 grame de unt
  • 150 grame de ciocolată menaj, cu lapte
  • Pentru însiropat biscuiții:
  • 1 plic de capuccino
  • 100 ml lapte
  • 1 linguriță de zahăr tos
  • Pentru decor:
  • 10 biscuiți rotunzi
  • 7 rolls-uri umplute cu cremă de ciocolată
  • jeleuri
Portii: 7
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert tort de biscuiti, cu crema de ciocolata:

Mai întâi se face crema, chiar cu câteva ore înainte.

Se amestecă zahărul cu amidonul și vanilia, se încorporează gălbenușurile și se adaugă, puțin câte puțin, laptele rece. Se omogenizează compoziția și se dă la foc mic (eventual la bain-marie) amestecând întruna, până ce se îngroașă.

Când compoziția s-a îngroșat, se ia de pe foc și se lasă puțin să se mai răcorească, după care se adaugă ciocolata, tăiată în bucățele, ca să se topească mai ușor. Se lasă compoziția la răcit, amestecând în ea din când în când și apoi se adaugă untul. Se adaugă esența de rom și se mixează compoziția până ce se uniformizează, după care se dă crema la frigider, ca să se întărească.

Între timp se prepară un capuccino, cu lapte cald și zahăr.

Când crema s-a întărit în frigider, se poate monta tortul. Biscuiții se umezesc câte 2 secunde, în capuccino, se ung cu cremă și se aranjează pe platou, câte 6 biscuiți suprapuși și dispuși ca petalele unei flori în jurul unui grup central de 6 biscuiți. Între grupul central de biscuiți și celelalte grupuri dispuse ca petalele se pun pe verticală jumătăți de biscuiți și cremă, pentru a lega tortul. Se tapetează tortul cu cremă de jur-împrejur și se decorează pe laterale cu fragmente mici de biscuiți, iar deasupra, cu jumătăți/sferturi de biscuiți, rolls-uri umplute cu cremă de ciocolată și jeleuri. Se presară biscuiți sfărâmați pe toată suprafața tortului. 

Se dă tortul la frigider pentru câteva ore și apoi se poate porționa cu ușurință, de vreme ce biscuiții au fost înmuiați în capuccino.

TIPS-URI

1

Pentru cremă, amestecați întruna ingredientele, la foc mic sau la bain-marie, ca să nu se prindă de fundul crăticioarei și să nu se formeze cocoloașe.

2

Nu adăugați untul în compoziție, decât după ce s-a răcit. Altminteri, nu se va mai întări.

3

Nu țineți biscuiții mai mult de două secunde la însiropat, ca să nu se înmoaie prea tare.

4

Pentru însiropat, puteți folosi un sirop cu esență de rom, de migdale, sau de vanilie.

5

Nu montați tortul decât după ce crema s-a întărit în frigider.

6

Înainte de porționare, tortul trebuie să stea câteva ore în frigider.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert tort de biscuiti, cu crema de ciocolata" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

Recomandari pentru tine si casa ta

COMENTARII (30)

RODIMUR 1

20.07.2018, 22:10

Rocsi, îți dai seama prea bine că este un tort foarte simplu și rapid, mult mai ușor de făcut decât ceea ce realizezi tu...Nici eu n-am mai făcut de mult timp, dar din când în când merită să ne mai amintim de rețetele de odinioară. Între timp, mai schimbăm forma biscuiților, decorul, ... dar gustul este la fel de bun...

dantes 1

24.07.2018, 18:35

Delicios!

RODIMUR 1

24.07.2018, 19:57

Îți mulțumesc frumos, Dante!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Desert tort trio cu zmeura, ciocolata si mascarpone