Drob mozaic, din ficatei de pui

de RODIMUR in Ficat, 5 Mai 2019 | 7763 vizualizari

 

Nu prepar niciodată drob de miel, ci din ficăței, sau din ciuperci. Și acum, pentru Paștele Blaijinilor am făcut un drob de ciuperci champignons și un drob mozaic, din ficăței de pui. De obicei, făceam un drob de ficăței simplu, mai rar din acesta, mozaic. Am descoperit această rețetă de drob mozaic în urmă cu vreo trei ani, pe net și l-am preparat imediat, pentru că mi-a plăcut cum arăta, dar n-am făcut atunci poze, pentru că nu eram bucătăraș. De data aceasta, am făcut și poze, mai ales că a ieșit foarte bun și a fost apreciat...
Am socotit câte două felii groase și consistente/porție de aperitiv special...

 

INGREDIENTE

  • 500 grame de ficăței de pui
  • 6 ouă fierte tari
  • 8 ouă crude
  • 1 legătură de ceapă verde
  • 1 legătură de usturoi verde
  • 1 legătură de frunze de pătrunjel
  • 1 legătură de mărar
  • 2 linguri de făină albă
  • 2 linguri de ulei de floarea soarelui
  • 1/2 linguriță de bicarbonat de sodiu
  • sare
  • piper
Portii: 7
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Drob mozaic, din ficatei de pui:

Se curăță, se spală și se taie rondele ceapa verde și usturoiul.

Se aleg frunzele de pătrunjel și mărarul, se spală și se toacă.

Se fierb tari ouăle, se răcoresc, se curăță de coji și se taie în sferturi.

Ficățeii se curăță de pielițe, se spală și se fierb. Când sunt gata, se scot din apa în care au fiert, se lasă să se răcorească, după care se taie cubulețe ceva mai mari.

Ouăle crude se mixează, cu: sarea, piperul, bicarbonatul de sodiu, uleiul și făina albă. Când amestecul este omogen se adaugă verdețurile (ceapa, usturoiul, pătrunjelul și mărarul) iar la urmă, ficățeii tăiați cubulețe și ouăle tăiate sferturi.

Se amestecă ușor, ca să nu se sfărâme chiar toate gălbenușurile și se toarnă compoziția în tava unsă în prealabil cu unt, sau cu ulei.

Se dă tava la cuptorul preîncălzit, la temperatură medie și când drobul se rumenește și trece testul cu scobitoarea, se scoate din cuptor. Se lasă drobul să se răcească definitiv, înainte de a se scoate din tavă și felia.

Se păstrează la frigider, în recipiente închise.

TIPS-URI

1

Nu fierbeți ouăle mai mult decât trebuie, ca să nu se înverzească gălbenușurile.

2

Ficățeii sunt fragezi, așa că nu-i fierbeți prea mult, pentru că se vor întări, în loc să rămână moi și gustoși.

3

Tăiați ficățeii și ouăle în bucăți mai mari, pentru ca drobul să aibă un aspect frumos.

4

Adăugați ficățeii și ouăle la sfârșit, după ce ați mixat celelalte ingrediente. Nu amestecați prea mult, ci ușor, ca să nu se sfărâme toate gălbenușurile și astfel drobul să nu mai aibă aspectul mozaicat.

5

Nu țineți prea mult drobul în cuptor, ca să nu se usuce prea tare și să devină înecăcios.

Daca ti-a placut reteta noastra "Drob mozaic, din ficatei de pui" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Prăjitură cu cremă de brânză și fructe de pădure - Rețeta delicioasă care te va cuceri

ieri la 15:19

Grisine cu cașcaval - Rețeta plină de gust și aromă

ieri la 10:56

Papanași cu fructe confiate - Reteta dietetică la cuptor

de RODIMUR 8

pe 07.10 la 22:34

Plăcinte cu gem - Rețeta rapidă pentru un desert delicios

pe 07.10 la 10:31

Omletă țărănească - Rețeta savuroasă și rapidă

pe 05.10 la 10:09

TOP
utilizatori

Rocsi

150 puncte

MotanLaOale

28 puncte

alex2405

4 puncte

VI

VI 1

3 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Baclava cu nucă și înghețată Carte d'Or - Desertul delicios care te cucerește
De zeci de ani, Carte d’Or transformă înghețata într-un ritual de răsfăț premium, inspirat din eleganța deserturilor franțuzești și din plăcerea micilor momente...
Vezi toate rețetele Carte d’Or
Baclava cu nucă și înghețată Carte d'Or - Desertul delicios care te cucerește