Gratin de zucchini

de RODIMUR in Mancaruri de legume, 14 Iun 2020 | 2649 vizualizari

 

Rețeta originală de gratin de zucchini de la care m-am inspirat avea în componență și coriandru, dar cum nu știam ce gust ar da mâncării acest condiment, pentru că nu prea l-am folosit (deși există în cămara mea) m-am hotărât să nu risc în cazul unui preparat pe care-l aveam cam de mult timp în listă. Așa că am renunțat la coriandru imediat și chiar nu am avut de ce să regret.
În plus, în rețeta originală zucchinii erau mai întâi prăjiți în ulei (de măsline), dar cum nu prea agreez multipla tratare termică a ingredientelor, am preferat să le prepar dietetic, la cuptor, cu un plus de ingrediente sănătoase, care să dea gust bun preparatului.
Poate altă dată, când voi fi dispusă să experimentez, voi adăuga și coriandru în mâncare și mă voi lămuri în privința asta...

 

INGREDIENTE

  • 2 zucchini
  • unt pentru uns tava
  • 2 linguri de pesmet
  • 200-250 ml de smântână
  • 2 ouă
  • sare
  • piper
  • 50 grame de cașcaval răzuit
Portii: 4
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Gratin de zucchini:

Zucchinii se spală, li se îndepărtează capetele și apoi se taie sub formă de rondele, late de 1 cm.

Se unge cu unt o tavă termorezistentă și se presară pesmetul uniform, pe toată suprafața și pe pereții vasului.

Se aranjează rondelele de zucchini în tavă, se condimentează cu sare și piper și apoi se toarnă deasupra smântâna mixată bine cu cele două ouă. 

Se acoperă tava cu capacul, sau cu o folie de aluminiu și se dă la cuptor, la temperatură medie, pentru 20-25 de minute.

Se scoate tava din cuptor și se presară cașcavalul răzuit. Apoi se dă tava din nou la cuptor, fără capac de data aceasta și se lasă acolo până ce preparatul se rumenește frumos.

Atunci se scoate din cuptor, se porționează și se servește cald. Se pot asocia roșii feliate, sau chiar smântână (sau un iaurt gras) cine dorește.

TIPS-URI

1

Zucchinii ar trebui să fie proaspeți și nu prea mari, ca să nu aibă semințe.

2

Rondelele de zucchini trebuie să fie late de 1 cm.

3

Turnați uniform, pe toată suprafața preparatului, smântâna mixată cu ouăle.

4

Mai întâi, preparatul trebuie să fie acoperit, în cuptor, pentru ca legumele să se pătrundă. Apoi, după ce ați presărat cașcavalul, preparatul nu va mai fi acoperit, ca să se rumenească frumos, iar lichidul să scadă.

5

Serviți preparatul cald, imediat ce l-ați scos din cuptor.

Daca ti-a placut reteta noastra "Gratin de zucchini" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (26)

RODIMUR 1

16.06.2020, 00:09

Mulțumesc frumos, Mihaela! Cam toată lumea știe că la prăjire, legumele (și nu numai) absorb mult ulei, dar poate este bine să tot amintim asta celorlalți... Îți dai seama că acesta este motivul pentru care am renunțat de la bun început la prăjire...

dantes 1

17.06.2020, 10:56

Bun!

RODIMUR 1

18.06.2020, 10:06

Mulțumesc frumos, Dantes!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Chiftelute de dovlecei cu quinoa