Iahnie de fasole pestrita

de RODIMUR in Mancaruri de post, 19 Mar 2018 | 8728 vizualizari

 

Dintre toate mâncărurile de post, cred că cea mai sățioasă și mai îndrăgită este iahnia de fasole, de orice fel, cu mămăliguță caldă alături și cu murături. În post fiind, încă, am făcut o iahnie de fasole pestriță nouă, pe care am pus-o din toamnă la congelator. A fiert foarte repede și a ieșit nemaipomenit de gustoasă, mai ales cu mămăliguță caldă și moale, așa cum îmi place mie...!

 

INGREDIENTE

  • 500 grame de fasole pestriță nouă, de la congelator
  • 2 morcovi
  • 1 pătrunjel
  • 1/2 țelină mică
  • 2 ardei grași (unul verde și unul roșu)
  • 2 roșii
  • 2 cepe roșii
  • 3 căței de usturoi
  • ulei de floarea soarelui, pentru călit legumele
  • 1 legătură de frunze de mărar
  • 1 lingură încărcată de pastă de tomate
  • 1 foaie de dafin
  • sare
  • piper
  • cimbru
Portii: 4
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Iahnie de fasole pestrita:

Fasolea se scoate de seara, din congelator, ca să se dezghețe, iar a doua zi se spală in două-trei ape și se pune la fiert, cu apă rece. Se spumuiește, când se adună spumă la suprafață și după două-trei clocote, se strecoară de apa în care a fiert și se pune din nou la fiert, cu altă apă, fierbinte.

Între timp se pregătesc legumele celelalte. Cepele se curăță, se spală, se taie mărunt și se călesc în ulei suficient și la foc mic, ca să nu se ardă, ci doar să se înmoaie puțin.

Se curăță rădăcinoasele (morcovii, pătrunjelul și țelina) se spală bine și se dau pe răzătoarea mare, după care se pun la călit în tigaie, peste ceapa deja călită.

Se spală ardeii grași, se curăță de cotoare și de nervuri, se taie cubulețe și se pun și ei la călit, la foc mic, peste celelalte legume.

Roșiile se spală, se taie mărunt și se pun și ele la călit în tigaie. Se lasă amestecul de legume să fiarbă încetișor, ca să mai scadă din lichidul lăsat de roșii.

Se curăță usturoiul, se spală, se taie fin și se pune peste celelalte legume, la călit.

Se alege, se spală, se zvântă și se taie fin mărarul.

Când legumele puse la călit mai scad puțin, se adaugă o lingură încărcată de pastă de tomate și se amestecă bine compoziția, pentru omogenizare, după care se adaugă 2-3 pahare de apă caldă și se mai lasă la fiert încă 5 minute.

Fasolea se strecoară de apa în care a fiert și se adaugă în oala în care se află toate celelalte ingrediente. Se adaugă frunza de dafin și celelalte condimente (sare, piper, cimbru). Se mai lasă la fiert încă două-trei clocote, ca să scadă lichidul, apoi se oprește focul de la aragaz, se presară mărarul tocat, se acoperă cu un capac și se poate servi peste 15 minute, cu mămăliguță caldă alături și cu murături asortate.

 

TIPS-URI

1

Nu prăjiți tare ceapa, ca să nu se ardă și să devină amară. Căliți-o doar puțin, în ulei suficient și la foc mic, până devine transparentă și dulce.

2

Dacă nu aveți fasole nouă la congelator (care fierbe mai repede) va trebui să puneți fasolea uscată la înmuiat de cu seară, iar a doua zi să o fierbeți în două ape.

3

Peste fasolea care a fiert deja o dată, după ce o strecurați, puneți neapărat apă fierbinte, ca să nu se întărească.

4

Căliți bine toate legumele și după ce puneți roșiile, lăsați-le să fiarbă ușor, ca să scadă lichidul.

5

Adăugați apă caldă peste legumele călite.

6

Nu fierbeți prea mult fasolea, ca să nu se terciuiască. Fasolea nouă rămâne întreagă și fierbe foarte repede. Iată de ce este bine să vă faceți provizii la congelator.

7

Dacă nu vă place mărarul, puteți folosi pătrunjel tocat.

Daca ti-a placut reteta noastra "Iahnie de fasole pestrita" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

ieri la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

ieri la 16:03

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

pe 20.11 la 14:48

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Chiftele de fasole