Leacuri băbeşti

de florian in Pui, 24 Noi 2010 | 22688 vizualizari

 

La aşa vreme...mă duce gândul la frig şi guturai...

 

INGREDIENTE

  • aripi de pui
  • vin roşu
  • o căpăţână de usturoi
  • zahăr după gust
  • scorţişoară
  • 1 măr roşu feliat
  • sare
  • cimbru
  • paprică dulce
  • ulei
  • mălai de-o mămăliguţă
Portii: 2
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Leacuri băbeşti:

În zile ca asta, era imposibil să nu ne fure răceala sau să nu ne udăm la picioare când mergeam la şcoală...Era frig dimineaţa, era frig în şcoală şi oricâte haine am fi avut, umezeala învingea. În timpul orelor auzeai pretutindeni copii strănutând, când şi când ne trăgeam nasu' că ori n-aveam batiste, ori ne era prea lene să le scoatem din buzunare...

Câna ajungeam acasă, bunică-mea din Moldova se îngrijea imediat de guturaiul meu...-Ia să-ţi facă mamaie un ghinişor fiert cu mere să scapi şi de draşii dân fund!...

Fierbea mamaie un ibric mare plin ochi cu vin roşu, cu scorţişoară, cu zahăr şi cu felii de măr...un fel de compot îmbătător. Cât timp mă ocupam de "ghinişor", mamaie punea mâna de-mi făcea o stacană mare cu mujdei de usturoi, frigea câteva aripi de pui tăvălite prin sare, cimbru şi paprică şi cocea repede o mămăliguţă.

Mâncam în pat, înfofolit, cocoloşit, aşa cum îmi place câteodată şi acum să mă alint. O farfurie mare cu mămliguţă fierbinte, cu zămuţă de usturoi, cu aripioare fripte şi cu niscaiva castraveciori muraţi să mai stingă iuţeala. Ăsta era leacu' de guturai al lu' mamaie!
La aşa leac, parcă nu-ţi mai părea atâta de rău că te ia niţel răceala...

Daca ti-a placut reteta noastra "Leacuri băbeşti" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (21)

housy 1

26.11.2010, 13:46

moldovenii astia ai mei..... aprigi bucatari!!

gaby_duceag 1

26.11.2010, 15:59

vai ,vai , ce-as sta si io infofolita-n pat si sa-mi aduca cineva ceva gatit si mamaligutza
.
place!!!!
s-un ghinisor la urma

ionicaw 1

23.01.2015, 11:47

Frumoasa prezentare,bravo.

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Tacos pizza - Rețeta rapidă și gustoasă

ieri la 13:39

Rulouri cu brânză și smochine - Rețeta rapidă pentru un aperitiv gustos

ieri la 10:41

Salată de legume coapte - rețetă simplă, gustoasă și sănătoasă

pe 16.09 la 10:28

Cheesecake balcanic - Rețeta ușoară și delicioasă

pe 14.09 la 09:44

Tartă răsturnată cu smochine, prune și caise - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 11.09 la 17:01

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

La Ancuta

100 puncte

MotanLaOale

37 puncte

Rocsi

25 puncte

mihaelar63

23 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Baclava cu nucă și înghețată Carte d'Or - Desertul delicios care te cucerește
De zeci de ani, Carte d’Or transformă înghețata într-un ritual de răsfăț premium, inspirat din eleganța deserturilor franțuzești și din plăcerea micilor momente...
Vezi toate rețetele Carte d’Or
Baclava cu nucă și înghețată Carte d'Or - Desertul delicios care te cucerește