Ochi de paun

de Corinuta in Prajituri, 7 Feb 2016 | 8828 vizualizari

 

O prajitura delicioasa, fara creme, dar numai buna la ceai sau cafea. :X

 

INGREDIENTE

Pentru aluat:

  • 500 g faina
  • 150 g unt 82% grasime
  • 30 g drojdie proaspata
  • 1 lingurita zahar
  • 150 ml lapte caldut
  • 3 galbenusuri
  • putina coaja rasa de lamaie

Pentru umplutura:

  • un compot de visine de 800ml
  • 3 albusuri
  • 100 g zahar
  • 200 g mac macinat
  • 1 plic zahar vanilat
  • 6 linguri gem (de maciese am pus eu)
  • 3 linguri zahar pudra
Portii: 3
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Ochi de paun:

Prima data pregatim aluatul: amestecam drojdia cu zaharul si putin lapte caldut pana se lichefiaza, adaugam o lingura plina cu faina si lasam cateva minute sa dospeasca maiaua.

Amestecam bine cu mainile faina cu untul taiat cubulete, adaugam galbenusurile, coaja de lamaie si laptele, apoi maiaua si framantam 5 minute. Acoperim bolul in care am pus aluatul cu o folie de plastic si un prosop curat si-l lasam 30 de minute sa dospeasca.

Pentru umplutura: visinele din compot le punem la scurs intr-o sita. Albusurile le mixam bine cu un praf de sare, apoi adaugam zaharul in ploaie si zaharul vanilat si mixam pana se topeste. Oprim mixerul si adaugam macul macinat, amestecand incet cu o spatula.

Impartim totul in 3 parti egale: aluatul, visinele si spuma de albusuri cu mac. Preincalzim cuptorul la 180-200 de grade.

Intindem cate o foaie subtire de aluat lunga cat tava de la aragaz si lata cam cat 3 palme. O ungem cu 2 linguri de gem, iar pe lateralele lungi ale foii insiram visinele una langa alta, apoi rulam spre interior, lasand la mijloc un culoar de vreo 2-3 degete. Repetam operatiunea inca de 2 ori cu celelalte 2 bucati de aluat ramase.

Taiem o hartie de copt in 3 parti egale pe lungime si le asezam in tava. Pe fiecare fasie de hartie asezam cate o foaie rulata, avand grija sa ridicam marginile hartiei de copt ca sa nu se lipeasca cele 3 rulade intre ele. 

Dupa ce le-am asezat in tava, punem si umplutura de albusuri in culoarul gol din mijloc cu ajutorul unei lingurite, o intindem cu grija sa nu manjim foile deasupra. Le dam la cuptorul incins pentru aprox. 40 de minute, sau pana incep sa se rumeneasca usor deasupra.

Dupa ce le scoatem din cuptor, le acoperim cu un prosop de bucatarie curat, apoi cu o punga si cu inca un prosop. Le lasam asa pana se racesc 2-3 ore sau de seara pana dimineata.

Le pudram cu mult zahar pudra si apoi le putem felia si servi.

Pofta buna!

 

TIPS-URI

1

macul il puteti inlocui cu nuca macinata (mie imi este cam rau de la nuci si preferam cu totii macul inn prajituri)

2

gemul este optional, nu e obligatoriu ca foile sa fie unse

Daca ti-a placut reteta noastra "Ochi de paun" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Ochi de paun