Panna Cotta cu cafea si ciocolata

de Ancutsa in Dulciuri, 13 Mai 2020 | 1642 vizualizari

 

Un desert delicios, în varianta cu cafea și ciocolată.

 

INGREDIENTE

  • Pentru Panna Cotta:
  • 300 ml frișcă lichidă,
  • 400 ml lapte,
  • 5 g pudră de vanilie,
  • 40 g cuvertură de ciocolată neagră,
  • 2 lingurițe cafea solubilă (ness),
  • 12 g gelatină granule + 4 linguri apă rece,
  • Pentru decorațiuni:
  • 30 g cuvertură de ciocolată neagră
Portii: 4
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Panna Cotta cu cafea si ciocolata:

 

Se pune gelatina la hidratat într-un bol cu apă rece.

Se înfierbântă frișca lichidă împreună cu laptele (până la 50 de grade), într-un ibric, se dă de pe foc. Se adaugă gelatina și se amestecă bine.

 Se împarte compoziția în două: 250 ml se amestecă cu ciocolata neagră și cafeaua solubilă (ness) și se amestecă bine, să se topească ciocolata, acesta va fi stratul de jos, cel maro și mai mic. 450 ml se amestecă doar cu pudra de vanilie, acesta va fi stratul de deasupra și cel mai mare.

 Se toarnă în primul rând amestecul de cafea solubilă și ciocolată în paharele sprijinite cu prosoape de bucătărie, într-o tavă, pentru a sta înclinate.

 Se dau la frigider pentru 2 ore, timp în care compoziția albă rămâne pe masă, fără probleme.

În acest timp, se pregătesc câteva decorațiuni de ciocolată, topind 30 g cuvertură de ciocolată neagră, pe baie de abur și turnând-o într-un poș pregătind cu un dui rotund foarte subțire, cu care să putem desena diferite forme pe o hârtie de copt. Se dau decorațiunile la congelator, până la utilizare.

 Se scot cupele, se așază normal, se toarnă partea albă ușor, fără să deranjăm stratul de cafea. Se dau la frigider încă 2 ore.

În momentul servirii, se adaugă și decorațiuni de ciocolată.

 

Poftă Bună!

Dacă v-a plăcut reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu:  

https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2020/05/panna-cotta-cu-cafea-si-ciocolata.html

TIPS-URI

1

Sfat: înainte de a pregăti acest desert, alegeți-vă cupele preferate în care urmează să turnați compoziția și cântăriți mai întâi cu apă simplă, ca să vă faeți apoi calculul de cât lichid aveți nevoie pentru a umple cupele.

2

Sfat: La 500 ml compoziție se adaugă 10 g gelatină pudră, în funcție de gelatina (marca) folosită, țineți cont însă de specificațiile de pe produs, pentru că pot diferi în funcție de producător.

3

Sfat: dacă aveți de gând să pregătiți desertul în cupe sau pahare, nu e nevoie să folosiți foarte multă gelatină, pentru că desertul va fi tun. În schimb, dacă le pregătiți în forme de silicon și vreți să le răsturnați, compoziția nu trebuie să fie moale (se va destrăma). În oricare caz, trebuie să aibă o consistență catifelată și armonioasă.

Daca ti-a placut reteta noastra "Panna Cotta cu cafea si ciocolata" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Prajitura cu mere si afine - Desertul dulce-acrisor care te cucereste

de oanapl 7

pe 24.11 la 20:44

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

pe 22.11 la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

pe 22.11 la 16:03

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Desert prajitura cu zmeura