Numai buna pentru pranzul de duminica!
Inainte de a ne apuca serios de treaba, lasam rata sa se decongeleze complet.
1. Dupa ce s-a dezghetat, o spalam, o stergem cu prosoape absorbante din hartie si o parlim, curatam grasimea de la deschizatura abdomenului daca este cazul si taiem o parte din excesul de piele de la gat (eu am taiat cam 4 cm).
2. Scoatem cotorii cu o penseta (eu credeam ca daca o cumpar din magazin scap de chinul asta :)) dar nu s-a intamplat asa si lucrul asta mi-a amintit de copilarie, cand o ajutam pe bunica la curatat ratele si gastele). O spalam iarasi si o uscam bine de tot atat la exterior, cat si la interior cu prosoape de hartie.
3. Pentru prima marinata, amestecam toate ingredientele.
4. Ungem bine rata pe interior cu marinata 1 si sigilam cu un bat de frigaruie deschizatura din abdomen. Intepam cu grija doar pielea ratei din loc in loc, cu o furculita sau cu o scobitoare (nu trebuie sa ajungem la carne).
5. Punem rata intr-un vas si procedam la amestecarea ingredientelor pentru marinata 2. Le turnam peste rata.
6. Peste rata punem o greutate (eu am pus un fund, am acoperit cu un capac si am legat cu un elastic) si introducem vasul in frigider pentru 12 ore.
7. Scoatem rata din frigider (este indicat sa o scoatem din figider si din marinata cu 4 ore inainte de a o baga la cuptor, dar eu am sarit acest pas... shame on me), legam pielea gatului cu o sfoara de canepa, o incrucisam, dam sfoara peste incheietura picioarelor si o tragem spre capatul acestora. Punem apoi rata hi, hi, hi “picior peste picior” si o legam bine cu sfoara ramasa. Bagam varful aripii sub ea ca in imagine.
8. Rata o punem in tava pe un gratar, impreuna cu 400 ml din marinata 2 si cu 300 ml apa si o introducem in cuptorul preincalzit la 160 °C fix o ora. In caz ca scade lichidul completam mereu cu apa, dar avem grija ca nivelul acestuia sa fie cu 2-3 cm sub nivelul gratarului. (Sa aveti o penseta la indemana, deoarece cu toate ca am curatat-o bine au mai iesit cativa cotorasi).
9. Dupa o ora scoatem rata din cuptor, taiem ata si o scoatem cu grija, lasand doar capatul picioarelor prins, scoatem apoi si frigaruia. Ii intepam pielea cu furculita, o intoarcem cu fata in jos pe gratar si o introducem la cuptor pentru inca o ora la 190°C. Completam lichidul din tava cu apa. Verificam la 40 min (sau cand simtim miros de ars :)) daca mai este lichid in tava.
10. O scoatem din nou din cuptor, o intepam, o intoarcem cu fata in sus, completam lichidul si bagam tava in cuptor pentru inca o ora.
11. Glazura se prepara astfel. Strecuram restul din marinata 2, o punem intr-un vas nonaderent la foc mic si o lasam pana cand scade cam la ¼ din cantitatea initiala. Punem apoi mierea, zaharul, sucul de portocala, sarea, pudra de chili, cuisoarele si amestecam bine. Lasam vasul la foc mic pana cand compozitia se ingroasa.
12. Scoatem rata din cuptor, intepam piele cu o furculita, o glazuram pe toate partile cu ajutorul unei pensule si o bagam la cuptor inca 10 min la 210°C, cu mentiunea sa completati lichidul din tava pentru ca se va evapora foarte rapid.
1
Daca o vreti mai bine facuta sau daca rata este mai mare, o mai lasati inca o ora in cuptor (la 190°C cu pieptul in jos si abia apoi o glazurati).