Reteta nr. 550 - Tort Vasile (Revelion 2020)

de Ancutsa in Torturi, 1 Ian 2020 | 2296 vizualizari

 

Pentru că în ziua de Anul Nou este şi onomastica tatălui meu, am pregătit un tort cu nucă și coajă de portocală, cremă de ciocolată neagră, decorat cu trandafiri și ornamente de ciocolată albă. La mine vremea a fost primăvăratică, am găsit și lalele în magazin, așa că tortul meu a ieșit și el ca primăvara :)
 
„Bunatati pentru Craciun”

 

INGREDIENTE

  • pentru ornamente de ciocolată albă:
  • 40 g ciocolată albă,
  • pentru blat avem nevoie de:
  • 6 ouă,
  • un praf de sare,
  • 5 ml îndulcitor,
  • O jumătate de linguriță coajă rasă de portocală,
  • 3 linguri făină,
  • 7 linguri nucă măcinată,
  • un plic praf de copt,
  • pentru sirop avem nevoie de:
  • 300 ml apă,
  • 100 ml suc de portocală,
  • 3 lingurițe esenţă de rom,
  • pentru crema de ciocolată neagră:
  • 250 g cremă mascarpone,
  • 50 ml frişcă lichidă,
  • 70 g ciocolată neagră,
  • 2 lingurițe cafea solubilă,
  • 1 linguriţă cafea măcinată,
  • Pentru decor:
  • 250 g cremă mascarpone,
  • 150 ml frişcă lichidă,
  • 40 g ciocolată albă,
  • 1 linguriță colorant alimentar pudră natural lila,
  • O jumătate de linguriță colorant alimentar pudră natural verde,
  • Perle de zahăr
Portii: 15
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Reteta nr. 550 - Tort Vasile (Revelion 2020):

 

Ornamentele de ciocolată albă:

Se topeşte ciocolata albă într-un poș pentru ciocolată scufundat într-un ibric cu apă fierbinte, iar după ce s-a topit ciocolata, se scoate din ibric și se zvântă ușor pe un prosop de hârtie. Se lasă la răcit 5 minute, cât să devină ușor vâscoasă, se taie poșul la capăt și se desenează ornamentele dorite pe o bucată de hârtie de copt. Se dau la congelator până la utilizare.

 Blatul:

Eu l-am pregăti cu o seară înainte pentru a nu-mi lăsa prea multe pregătiri pentru ziua de Revelion. Se bat spumă, cu mixerul, albuşurile cu un praf de sare şi îndulcitorul. Se adaugă treptat gălbenuşurile, coaja rasă de portocală, apoi se adaugă praful de copt, făina şi nuca, amestecând de-acum cu o spatulă, de jos în sus, pentru a rămâne compoziţia aerată. Se toarnă compoziţia într-o formă de copt rotundă, pregătită cu foaie de copt și se dă la cuptorul preîncălzit, aprox 30 de minute, la foc mic (sau până trece testul scobitorii). Se lasă la răcit.

 Siropul:

Se fierbe pe foc mic apa cu sucul de portocală, 5-7 minute, se dă de pe foc, se adaugă esenţa de rom şi se lasă la răcit.

 Crema de ciocolată neagră:

Se topește pe baie de abur ciocolata neagră și se lasă la răcit 5 minute. Se amestecă bine cu mixerul cremă mascarpone, se adaugă ciocolata neagră, cafeaua măcinată și cea solubilă şi cafeaua.

 Montare:

Se taie blatul în 3 foi, se însiropează foile, se repartizează egal crema de ciocolată neagră între foi.

 

Decor:

Se topește pe baie de abur ciocolata neagră și se lasă la răcit 5 minute. Se amestecă bine cu mixerul cremă mascarpone, se adaugă ciocolata albă. Se îmbracă tortul în alb. Din crema rămasă se păstrează două linguri pentru florile albe, iar restul se împarte în două castronele, pentru a o colora în verde, respectiv lila. Eu am adăugat și câteva accente de culoare pe tort, apoi am nivelat frumos astfel încât culorile să se contopească.

Se decorează tortul cu flori din crema lila, frunze din crema verde și perluțe, dar și cu ornamentele de ciocolată albă pregătite la început.

Se dă la rece până la servire.

 

Porţii: 15

Timp de coacere: aprox 30 min

Timp de pregătire: aprox 1h 30min

 

La mulţi ani tuturor sărbătoriţilor

şi Un An Nou Fericit!

 

Dacă vă place reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu:  https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2020/01/tort-vasile-revelion-2020.html

Daca ti-a placut reteta noastra "Reteta nr. 550 - Tort Vasile (Revelion 2020)" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Desert cheesecake cu cirese