Salata de vinete cu maioneza

de RODIMUR in Salate, 13 Mai 2017 | 4049 vizualizari

 

Salata de vinete este un aperitiv ușor de făcut, economic și răcoros, iar maioneza îi dă un gust mai plăcut, mai onctuos, mai puțin aspru.
De mulți ani eu nu mai pun ceapă în salata de vinete, ci usturoi, ceea ce o face mai bună și îi dă un gust aparte.
Rețetă pentru picnic (și nu numai!)

 

INGREDIENTE

  • 2 vinete
  • 1 cățel de usturoi
  • sare
  • piper
  • maioneză din 2 ouă
Portii: 4
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Salata de vinete cu maioneza:

Se spală vinetele și se coc. Când sunt coapte, se lasă puțin la răcorit, după care se curăță de coji și se pun pe un plan înclinat (un fund de lemn) pentru a se scurge.

În timp ce vinetele se scurg, se face o maioneză dintr-un gălbenuș fiert tare și răzuit în care încorporăm o jumătate de linguriță de muștar clasic. Când acest amestec s-a omogenizat, se adaugă un gălbenuș crud, se amestecă bine, după care se încorporează, puțin câte puțin, aproximativ 50 ml de ulei. Se amestecă întruna, până ce maioneza este consistentă/groasă/fermă. La urmă, se adaugă câteva picături de zeamă de lămâie, se omogenizeză totul și maioneza este gata.

Se toacă foarte bine (sau se mixează) vinetele scurse (dacă au semințe mari și tari, e bine să fie îndepărtate, pentru că nu prea sunt bune). Odată tocate (mixate) foarte bine, vinetele se încorporează în maioneză, se amestecă bine și se condimentează cu sare și piper.

De mulți ani, eu nu mai folosesc ceapă la salata de vinete, ci un cățel de usturoi răzuit fin. La această cantitate de vinete, este suficient un singur cățel de usturoi, care îi va da un gust aparte salatei.

Pentru că salata conține maioneză (care îi dă un gust fin, foarte bun) nu mai este necesar uleiul.

Cine vrea, servește salata de vinete cu roșii proaspete.

TIPS-URI

1

Lăsați vinetele coapte să se scurgă bine, înainte de a le toca pentru salată.

2

Îndepărtați, dacă puteți, semințele prea mari și tari.

3

Maioneza (legată bine, consistentă) înlocuiește perfect uleiul (de fapt, ea conține suficient ulei pentru salată).

4

Nu cantitatea de ulei face maioneza groasă, ci mixarea suficientă.

5

Nu puneți mai mult de 1 cățel de usturoi răzuit, ca să nu fie prea iute salata de vinete.

Daca ti-a placut reteta noastra "Salata de vinete cu maioneza" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (9)

miki_a 1

14.05.2017, 09:38

Delicioasă!

Ina 1

15.05.2017, 07:59

Rar fac cu maioneza, pentru ca mi se par mai grele pentru fiere, dar imi plac In schimb, nu prea-mi plac cu usturoi pentru ca le schimba complet gustul

RODIMUR 1

15.05.2017, 08:13

Da, așa este, cine are probleme cu ficatul, are și multe restricții... Eu numai în post prepar vinetele fără maioneză, dar mi se par cam aspre, uneori chiar amare, sau iuți. De aceea cred că maioneza le face mai fine. Iar usturoiul în cantitate mică, nu acoperă gustul vinetelor. Tot așa putem spune că și ceapa le acoperă gustul, mai ales că se pune în cantitate mai mare decât un cățel de usturoi. Oare există persoane care le prepară simple, fără ceapă, usturoi sau maioneză? Și ce gust au, numai cu sare și ulei? Sau chiar și fără ulei? Cred că sunt fade, dar e de încercat, ca să ne lămurim...!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

pe 22.11 la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

pe 22.11 la 16:03

Salată caldă cu lipie crocantă - Rețeta simplă și gustoasă

pe 22.11 la 12:08

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

pe 20.11 la 14:48

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Salata de vinete, cu iaurt grecesc si susan