Sarmalute in cuib

de vasimur in Porc, 21 Feb 2019 | 4527 vizualizari

 

Făcea bunica mea niște "cuiburi" de câte 5 sarmale, în foi de varză murată, de se topeau în gură, nu alta! De fiecare dată când cocea pâine în cuptorul din tindă, făcea și sarmale într-un vas mare de lut pe care-l lăsa să forfotească până a doua zi. Secretul era că făcea compoziții diferite pentru cele 5 umpluturi, ceea ce le făcea speciale. Folosea diferite feluri de carne (de porc, pasăre, vită, pastramă, chiar și slănină) inclusiv hribi uscați pe lespede și nu pot să vă spun cât de bune erau! Neavând atât de multe ingrediente la dispoziție, mi-am propus să fac o rețetă simplificată de sarmale în cuib, folosind aceeași compoziție pentru toate sarmalele. Și așa sunt excelente!
Din ingredientele de mai jos am făcut 15 cuiburi de sarmale.

 

INGREDIENTE

  • 2 verze murate, una mare și una mică
  • 1 kg carne tocată, de porc (de preferință mai grasă)
  • 2 cepe mari
  • 1/2 l suc de roșii (sau pastă de tomate)
  • 2 pahare rase cu orez
  • sare de bucătărie, după gust
  • piper măcinat, după gust
  • boia de ardei dulce, după gust
  • cimbru sau mărar uscat (opțional)
Portii: 15
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Sarmalute in cuib:

Se separă frunzele de varză și se pun în apă rece, se lasă la desărat cam 1/2 oră  ca să nu fie prea acre. Se alege orezul, se spală bine, după care se pune într-o sită la scurs. La fel și frunzele de varză, se pun la scurs, într-o sită.

Între timp se curăță ceapa și se spală bine. Se toacă ceapa mărunt, se toarnă ulei într-o tigaie și se pune la prăjit. După ce  ceapa se înmoaie, se pune orezul și sucul de roșii și se lasă să fiarbă împreună cca. 10 – 15 minute, amestecând ca să nu se prindă de fundul tigăi. Se ia de pe foc și se lasă la răcit.

După ce mixtul de ceapă, orez și suc de roșii s-a răcit, se amestecă cu carnea tocată și se pune sare, piper și boia dulce, după gust. Dacă se dorește, se mai poate pune pastă de tomate, sau suc de roșii, în compoziție și se amestecă bine. La nevoie se pune și un ou, ca să lege, atunci când carnea este prea grasă!

Frunzele mici și subțiri se folosesc la sarmale iar cele mari la cuiburi. Dacă sunt prea mari, se taie frunzele de varză în două sau în patru bucăți și se îndepărtează nervurile și cotoarele. Nervurile și cotoarele împreună cu „inima verzei”, se taie mărunt și se pun pe fundul vasului în care vom fierbe sarmalele, ca să nu se afume. La fiert, se pot pune (opțional!) bucăți de șoric, de slănină afumată, sau orice alte afumături ca să dea sarmalelor gust bun.

Umpleți frunzele de varză cu compoziția de mai sus, dar nu strângeți prea tare ca să poată fierbe cât mai bine. Faceți sarmalele cât de mici puteți. Pe o foaie mare de varză puneți câte 5 sarmale, ca niște cuiburi și împăturiți bine. Așezați “cuiburile” într-un vas cât mai înalt, iar deasupra puneți frunze de varză întregi sau tăiate mărunt. Deasupra puteți pune și un capac mai mic sau o farfurie (eventual de tablă) ca să împiedice “cuiburile” să se ridice la suprafață și să fie mereu acoperite, ca să fiarbă bine.  Turnați apă până ce le acoperă și puneți-le să fiarbă la foc mic, ca să nu iasă compoziția din ele. Dacă scade apa, se mai adaugă pentru ca să fie mereu acoperite. După 2/3 ore se oprește focul (se gustă dacă sarmalele sunt fierte!) și se lasă să se răcească cu capacul pus pe oală.

Sarmalele în cuib se pot servi cu smântână (sau iaurt), mămăliguță și ardei iute.

Poftă bună!

TIPS-URI

1

Dacă vă place, puteți folosi boia de ardei iute.

2

Puneți și o ceapă crudă la umplutură și sarmalele vor avea un gust aparte.

3

În loc de suc de roșii puteți folosi 2-3 linguri de pastă de tomate.

4

Aveți grijă să nu ardeți ceapa deoarece devine amară.

5

Nu strângeți prea tare sarmalele, când le modelați, ca să poată fierbe cât mai bine.

6

Dacă frunza de varză este mai groasă sau are nervuri, presați-o cu dosul cuțitului, fără s-o rupeți.

7

Când scade apa, mai adăugați, pentru ca să fie mereu acoperite și să nu se usuce.

8

Pentru sarmale puteți folosi frunze de viță de vie iar pentru cuiburi, foi de varză murată!

9

La fiert puteți să folosiți și cimbru sau mărar uscat (sau verde), dacă vă place.

Daca ti-a placut reteta noastra "Sarmalute in cuib" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Sarmalute combinate si cu costita