Somon crocant cu cremă de muștar și orez cu sparanghel

de Satisfyyourcravings in Somon, 20 Mai 2013 | 4420 vizualizari

 

INGREDIENTE

  • Pentru somon:
  • 300 grame file de somon cu piele, tăiat în 2 bucăți
  • 1 1/2 linguriță ulei de măsline
  • sare/piper
  • Pentru pesmet:
  • 2 linguri pesmet
  • 7 grame unt nesărat
  • 1 cățel de usturoi, tocat
  • Pentru crema de muştar:
  • 10 grame unt
  • 1 ceapă roșie mică, tocată
  • 1 căţel usturoi, tocat
  • 1/2 pahar vin alb sec
  • 1/2 pahar lapte degresat
  • 1 1/2 lingurițe muștar Dijon
  • Pentru orez:
  • 1/2 măsură orez basmati
  • 1 linguriță ulei de măsline
  • 1 linguriță mix de ierburi italiene
  • 150 grame sparanghel
  • sare/piper
Portii: 2
Timp de preparare: sub 30 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Somon crocant cu cremă de muștar și orez cu sparanghel:

Într-o tigaie, se încălzesc 7 grame de unt la foc mic şi când nu mai face spumă, se adaugă usturoiul tocat. Se găteşte 30 de secunde, apoi se adaugă pesmetul şi se lasă pe foc până devine auriu. Se scoate pe un prosop de hârtie.

Pentru somon, se încălzeşte uleiul, apoi se adaugă bucăţile de somon presărate cu sare şi piper, prima dată cu partea cu piele în jos şi se prăjeşte câte 5-6 minute pe parte. Se scoate pe prosoape de hârtie.

Pentru crema de muștar, se încălzește untul, se adaugă ceapa și usturoiul, se gătesc 1-2 minute, apoi se adaugă vinul. Se lasă la fiert 2-3 minute, până când s-a redus puțin. Se adaugă laptele și muștarul și se amestecă cu un tel până se îngroașă, 2-3 minute. La final, se adaugă sare și piper.

Sparanghelul se gătește la aburi 5-6 minute.

Orezul se spală și se așează pe foc într-o cantitate dublă de apă. Se fierbe până când apa are o culoare lăptoasă (cam jumătate din timpul recomandat de fierbere). Se scurge și se adaugă o cantitate de apă egală cu cea a orezului înainte de fierbere și sare. Se așează din nou pe foc și se fierbe până când toată apa este absorbită. Se amestecă cu uleiul, ierburile, sparanghelul, sare și piper.

Se așează orezul în 2 farfurii, se așează somonul deasupra, apoi crema de muștar, iar la final pesmetul aromatizat.

Daca ti-a placut reteta noastra "Somon crocant cu cremă de muștar și orez cu sparanghel" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Somon in crusta de malai cu garnitura de orez.