Tort de post cu ciocolată şi vişine

de simonacallas in Torturi, 30 Mar 2014 | 7620 vizualizari

 

Este prima oară când fac un tort de post, eu, fanul definitiv şi iremediabil al ouălor şi laptelui :) Mi-a fost teamă că n-o să crească – eu, obsedata de torturi şi prăjituri înalte (cât Castelul Bran, dacă s-ar putea :) Nu ştiam ce gust va avea cu soia – eu care nu băusem în viaţa mea lapte de soia (şi nici nu aveam în intenţie să cumpăr aşa ceva). Ei bine, blatul a crescut incredibil de bine. Tortul a ieşit neaşteptat de gustos. Per ansamblu, a fost o reuşită. Şi mi-am făcut griji degeaba (ca de obicei :)

 

INGREDIENTE

  • Ingrediente pentru blat
  • 125 g margarină la temperatura camerei (eu am folosit Delma)
  • 200 ml lapte de soia cu ciocolată
  • 250 g zahăr
  • 2-3 picături rom (sau esenţă)
  • 100 ml apă minerală carbogazoasă
  • 250 g făină
  • 3 linguri cacao neagră
  • 1 linguriţă praf de copt
  • ½ linguriţă bicarbonat de sodiu
  • Ingrediente pentru sirop
  • 500 ml apă
  • 2 linguri miere
  • 3 linguri zahăr
  • coaja rasă şi sucul de la 1 lămâie portivită
  • Ingrediente pentru cremă
  • 400 g ciocolată neagră de post
  • 400 ml frişcă vegetală lichidă
  • 2 căni vişine fără sâmburi
  • Ingrediente pentru ornat:
  • 400 ml frişcă vegetală
  • 2-3 picături extract de vanilie
Portii: 12
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Tort de post cu ciocolată şi vişine:

Se preîncălzeşte cuptorul.

Se cern împreună făina, cacaoa, praful de copt şi bicarbonatul.

Se mixează margarina cu zahărul, se adaugă laptele de soia şi romul, apoi se încorporează câte puţin din ingredientele uscate alternând cu apa minerală. Trebuie să rezulte o compoziţie cremoasă, de consistenţa smântânii. Dacă e prea subţire, se mai adaugă făină; dacă e prea gros, se mai adaugă puţină apă minerală (în funcţie de consistenţa laptelui de soia, eu am avut unul foarte diluat aşa că am mai adăugat puţină făină). Se toarnă într-o formă de copt, unsă cu margarină/ulei şi tapetată cu hârtie de copt (eu am avut o formă cu diametrul de 20 cm). Se coace timp de 35-45 minute, la foc mediu. După 30 minute se verifică cu testul scobitorii. Dacă se foloseşte o tavă cu diametrul mai mare, blatul va fi mai scund şi se va coace mai repede. Blatul meu a ieşit mai înalt (de 7 cm), aşa că l-am ţinut în cuptor aproape o oră. După ce s-a copt, blatul se lasă să se răcească în tavă.

Se prepară siropul: apa se fierbe împreună cu mierea, zahărul şi sucul de lămâie, până când capătă consistenta unui sirop. Se stinge focul, se adaugă coaja de lămâie şi se lasă să se răcească.

Se prepară ganache-ul de ciocolată: ciocolata se rupe în bucăţi cât mai mici. Frişca lichidă se încălzeşte (pe baie de aburi sau la cuptorul cu microunde) până aproape de punctul de fierbere. Se pune ciocolata peste frişcă, se lasă 2-3 minute, apoi se amestecă uşor cu o spatulă, până când se topeşte. Se lasă la răcit şi, când ajunge la temperatura camerei, se bate cu mixerul câteva minute, la viteză medie.

Blatul răcit se taie în 3 straturi orizontale. Se aşază primul strat pe un platou (sau disc de carton), se însiropează, se întinde 1/3 din cremă, se presară ½ din vişine; se aşază cel de-al doilea blat, urmând aceeaşi rutină: însiropat, cremă, vişine. Se pune şi cel de-al treilea strat, se însiropează, iar crema rămasă se întinde peste ultimul strat şi pe laterale şi se nivelează. La sfârşit, se îmbracă în frişcă. Mie mi-a rămas puţină cremă ganache şi am folosit-o, combinat cu frişca, pentru ornare.

TIPS-URI

1

Nu orice margarină este vegetală. Verificaţi eticheta, multe sortimente conţin lapte sau unt.

2

Nu orice ciocolată neagră este de post. Nu vă uitaţi după preţ, citiţi eticheta, să nu conţină lapte.

3

Nu se umblă la cuptor sub nicio formă cât timp aluatul este în procesul de creştere. Verificaţi prin geamul cuptorului şi nu deschideţi usa dacă mijlocul blatului e moale şi/sau prezintă o mică adâncitură. Dacă intră aer rece în acest interval, blatul nu se mai coace la mijloc, rămâne crud şi tare (cam aşa cum se întâmplă dacă tăiem pâinea fierbinte cu un cuţit).

Daca ti-a placut reteta noastra "Tort de post cu ciocolată şi vişine" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (30)

Lia_ 1

13.04.2014, 19:52

uite ca ornasei si tu un tort in stilul celui de azi al lui Lavi. foarte frumos. cand o sa primesc si eu duiul stea, o sa probez si eu trandafirasi din acestia ca sunt foarte decorativi

simonacallas 1

13.04.2014, 21:02

Multumesc mult, Lia Da, duiul stea e minunat, eu m-am indragostit de el, desi am vreo 20 de diferite modele, asta imi place cel mai mult

Krystyan Trendy 1

29.12.2014, 00:15

minunat tort!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Prajitura cu mere si afine - Desertul dulce-acrisor care te cucereste

de oanapl 7

ieri la 20:44

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

pe 22.11 la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

pe 22.11 la 16:03

Salată caldă cu lipie crocantă - Rețeta simplă și gustoasă

pe 22.11 la 12:08

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Tort cu ciocolata si crema de branza (2)