Tort Prison Break

de Bucataras in Torturi, 4 Mai 2009 | 5154 vizualizari

 

Unui serial excelent ii trebuia un tort pe masura :). L-a reusit Laura. 12 portii - preparare 1 ora + 3 ore la racoare.

 

INGREDIENTE

  • Blat:
  • 4 oua
  • 130 g zahar
  • 1 plic zahar vanilat
  • 150 g faina cernuta
  • 1/2 plic praf copt
  • coaja rasa lamaie + portocala
  • Crema:
  • 4 galbenusuri
  • 120 g zahar pudra
  • 130 g alune (alune de padure, nuci) macinate
  • 700 g frisca lichida
  • 3 plicuri gelatina granule
  • 100 g bobite ciocolata
  • 100 g ciocolata
  • Margine dungata:
  • 140 g faina
  • 40 g unt topit
  • 125 g zahar
  • 3 oua
  • 1 albus
  • 30 g cacao
Portii: 12
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Tort Prison Break:

Blatul: Bate ouale cu zaharul si zaharul vanilat, pana ce acesta se topeste.

Adauga faina cernuta si amestecata cu praful de copt, imbogateste cu aromele de coaja de lamaie si portocala si-i gata de copt. Poti incorpora cacao, daca preferi (in cazul asta se mai scoate din faina).

Toarna aluatul intr-o forma rotunda, tapetata cu hartie de copt si baga-l la caldura cuptorului, sa se obisnuiasca cu spatii inchise, pret de 30 minute.

Zgandareste-l cu o scobitoare cand incepe sa se maroneasca de suparare. Daca iese curata, blatul e pregatit. Elibereaza-l din cuptor

Crema: Amesteca alunele/nucile macinate, intr-o tigaie cu 1/3 din zaharul pudra si lasa-le pe foc mic, mestecand continuu, pana se leaga o dulce prietenie.

Pune gelatina pe o farfurie si racoreste-o cu ceva apa rece, cam o jumatate de cana, pana se umfla. Bate galbenusurile cu restul de zahar pe foc, la bain-marie, sa se inspumeze. Da-le deoparte si pune gelatina intr-un vas, la bain-marie, pentru fluidizare. Dupa atata zbucium, sa lasam gelatina, lichida de acum, sa se raceasca usor. Cand devine calduta, ii facem cunostinta cu crema spumoasa de galbenusuri dulci. Ca sa nu se razvrateasca vreuna, trebuie lucrat cu atentie. Daca e rece crema, se ia cate o lingura si se omogenizeaza cu telul in gelatina. Daca e calduta (in nici un caz fierbinte), pune gelatina in crema, cate o lingura si omogenizeaza. Adauga alunele caramelizate. Ia frisca si da-i bataie, pana devine tare. Incorporeaz-o treptat sa potolesca razmerita dintre alune si crema

Marginea dungata: Amesteca 60 g faina cu cacao, iar restul de faina (80g), lasa-l sa se odihnesca intr-un alt castron. Bate ouale cu zaharul si imparte compozitia frateste intre cele doua castroane. Amesteca usor, de jos in sus si adauga cate o jumatate din cantitatea de unt in fiecare castron, spre imbunarea spiritelor. Separat ia albusul la bataie si spuma imparte-o egal in cele doua castroane. Omogenizeaza compozitiile si pune-le in doua posuri. Pe o hartie de copt, formeaza benzi bicolore, cam de 10 cm latime, o dunga alba, apoi una neagra, precum uniforma detinutului. Coace benzile dungate 5-10 minute, pana se rumenesc usor, lasa-le putin sa se racoreasca si foloseste cutitul fara mila pentru a le desprinde.

Asamblare: Taie blatul in doua si aseaza o parte pe un platou. Insiropeaza bine. Incarc-o cu jumatate de crema, presara bobite de ciocolata, deasupra pune al doilea blat, insiropeaza, apoi peste el si pe margini restul de crema. Imbraca constructia astfel obtinuta in haina vargata si leaga-o fedeles cu o banda/sfoara de jur imprejur, sa nu-si faca ganduri de eliberare mai devreme de 2-3 ore. Presara in mijlocul fortaretei stafide, bobite si aschii de ciocolata, zahar pudra.

Daca ti-a placut reteta noastra "Tort Prison Break" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

ieri la 10:51

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

pe 20.11 la 14:48

Rețetă de chec de post – Desert pufos și aromat

pe 20.11 la 10:44

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Be My Valentine