Odată, Soarele coborî într-un sat, la horă, luând chipul unui fecior. Un  zmeu l-a pândit şi l-a răpit dintre oameni, inchizându-l într-o  temniţă. Lumea se întristase. Păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai  curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndraznea să-l înfrunte pe  zmeu, dar într-o zi, un tânăr voinic s-a hotarât să plece să salveze  soarele. Mulţi dintre pământeni l-au condus şi i-au dat din puterile lor  ca să-l ajute să-l biruie pe zmeu şi să elibereze Soarele. Drumul lui a  durat trei anotimpuri: vara, toamna şi iarna. A găsit castelul zmeului  şi au început lupta. S-au înfruntat zile întregi până când zmeul a fost  doborât. Slăbit de puteri şi rănit, tânărul eliberă Soarele. Acesta se  ridică pe cer înveselind şi bucurând lumea. A reînviat natura, oamenii  s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns să vadă primăvara. Sângele cald din  răni i s-a scurs în zăpadă. Pe când aceasta se topea, răsăreau flori  albe, ghioceii, vestitorii primăverii. Până şi ultima picătura de sânge a  flăcăului se scurse în zăpada imaculată.
De atunci, tinerii  împletesc doi ciucuraşi: unul alb şi unul rosu. Ei le oferă fetelor pe  care le iubesc sau celor apropiaţi. Roşul înseamnă dragoste pentru tot  ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului. Albul  simbolizează sănătatea şi puritatea ghiocelului, prima floare a  primăverii. 
De 1 Martie, românii au obiceiul ca părinţii să lege  copiilor la mână sau la gât câte o monedă, pentru ca aceştia să aibă  noroc tot anul şi să fie sănătoşi. Punerea mărţişorului se face de  obicei înainte de răsăritul soarelui. El este dăruit, în zilele noastre,  în principal copiilor, fetelor şi femeilor, pentru a le proteja  gingăşia şi sensibilitatea.
Fetele se spală tot anul cu apa din zăpada rămasă până la 1 martie, pentru a fi frumoase şi drăgăstoase.
După  12 zile de purtat mărţişorul, acesta se scoate şi se leagă de un pom  roditor, pentru a face multe fructe în anul respectiv. Se mai spune că  dacă e vreme frumoasă, atunci vom avea o primăvară însorită.
					
						
						
					
 indiferent ca le agat in piept sau cele snur, la mana.
						
						
					
cred ca de 8 ani nu am mai purtat,si eu le faceam manual martisoarele si dadeam la colegi si la profesori
						
						
					
                                            
                
















  
                                                    
                                                    
                                                    



