Placinta cu branza si marar

de Merisor in Aperitive / Garnituri, 16 Aug 2015 | 8078 vizualizari

 

Am zis ca o sa-l exploatez la maxim pe Panini Maker Breville si asta fac.
Pentru ca tot am niste pofticiosi in casa si vor mereu altceva si altceva si dulce si sarat, azi am facut niste placinte cu branza si marar.
Mi-a fost putin teama ca nu se vor coace in interior, dar se pare ca m-am temut degeaba.
Totul este sa facem foaia de placinta mai subtire si nu vom avea probleme.
In schimb, la prima placinta mi-a cam dat branza pe dinafara, a cam curs putin, dar de la a doua am reglat compozitia si a fost totu ok.

 

INGREDIENTE

  • Pentru aluat:
  • 1 ou
  • 100 g unt
  • 200 ml lapte caldut
  • 1 plic drojdie uscata
  • 1 lingurita zahar
  • 1/2 lingurita sare
  • 450-500 gr faina
  • 1 lingurita otet de mere
  • Pentru umplut:
  • 300 g branza sarata
  • 1 legatura marar
  • 1 lingura pesmet
  • 4-5 bucati de rosii deshidratate
Portii: 4
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Placinta cu branza si marar:

Pentru aluat, frecam untul cu sarea si zaharul pana se spumeaza, apoi adaugam oul, omogenizam, adaugam si otetul, apoi diluam totul cu laptele caldut si incepem sa incorporam treptat faina amestecata cu drojdia uscata.

Eu am folosit un plic mic de drojdie, de la Dr. Oetker.

Framantam un aluat elastic si usor moale, dar nelipicios, pe care il lasam la crescut 30 de minute, acoperit sa nu se formeze crusta.

Daca drojdia este buna, imediat va creste, dar depinde si de faina folosita.

Eu folosesc faina de tara, m-am obisnuit cu ea si nu imi trebuia alta.

Pentru umplutura, sfaramam branza cu o furculita si o amestecam cu mararul tocat, rosiile taiate bucatele si o lingura de pesmet.

Dupa cum am spus in introducere, la prima placinta branza s-a topit si a cam dat pe dinafara, apoi de la a doua am adaugat pesmet.

Daca faceam placinta la cuptor, adaugam gris, dar la aparat mi-a fost teama ca nu se va prepara grisul si va rontai in dinti.

Impartim aluatul in patru, la fel si branza si intindem cate doua  foi subtiri de 2-3 mm pe care le umplem cu branza si le lipim bine marginile.

Eu am facut placintele fix cat dimensiunea tavitei aparatului.

Conectam aparatul la sursa de curent, iar cand ledul verde se aprinde, adaugam placinta, inchidem capacul si o lasam doua ture de program.

Bine, verificam si vedem in cat timp se coace.

Eu atat le-am tinut, doua ture si s-au copt foarte bine.

Trebuie sa avem in vedere sa se coaca si marginile, si sa nu va speriati ca ele sunt mai in afara, pentru ca chiar se coc.

Sunt foarte bune, mai ales servite cu legume proaspete!

In compozitia de branza se poate adauga si ceapa rosie, tocata solzisori.

Tare util acest Panini Maker Breville, face multe si inca n-am testat tot ce mi-am propus!

Daca ti-a placut reteta noastra "Placinta cu branza si marar" nu uita sa-i faci un review.
RETETA RECOMANDATA
Placinta taraneasca cu cas de oaie,marar si ceapa verde