Savarina reinterpretata, cu sofran si crema de vanilie

de simona72 in Prajituri, 6 Aug 2018 | 4543 vizualizari

 

Provocarea GastroArt din aceasta saptamana este ceva de genu’ „be happy”. :)) In traducerea mea, fi fericit cand mama face savarine :)) A cazut la fix, avand in vedere ca suntem toti membrii familiei acasa, este vacanta si perioada de concedii.
Pentru ca este vara si pentru aluat este nevoie de cuptor, am ales o varianta de savarina care sa solicite cat mai putin statul in bucatarie. Am facut un aluat dospit si l-am copt in doua forme de tarte, una rotunda si una dreptunghiulara. Pentru crema am optat pentru una fiarta de vanilie. Nu am estimat prea bine cantitatile, asa ca nu a fost suficienta pentru ambele savarine. Una dintre savarine a fost cu crema de vanilie si sirop de trandafiri, iar cealalta a fost cu frisca si sirop din flori de soc. Voi alegeti umplutura preferata si aromele care va plac voua. Siropul de trandafiri este de la „Bunatati din natura”, pe care eu il gasesc cel mai bun, iar pentru toping, adica in loc de dulceata care se foloseste deasupra in mod traditional, eu am folosit un toping de nuci verzi si scortisoara tot de la „Bunatati din natura”. Siropul din flori de soc este din productie proprie J.
Daca sunteti amatori de dulcegarii zemoase, bine insiropate, atunci savarina este cea mai potrivita reteta sa o incercati acasa cu ingredientele dragi voua…

 

INGREDIENTE

  • Pentru aluat:
  • 500 gr faina
  • 4 oua
  • 1 lingurita sofran
  • 50 ml apa calduta
  • 250 ml lapte cald
  • 2 linguri zahar brut
  • 1 plic de drojdie uscata (7g)
  • 1 praf de sare
  • 50-70 ml ulei
  • Pentru crema:
  • 4 galbenusuri
  • 500 ml lapte
  • 1 pastaie de vanilie
  • 50 gr unt gras
  • 4 linguri rase amidon alimentar
  • 4 linguri zahar brut
  • In plus:
  • 400 ml smantana pentru frisca
  • 2-3 linguri zahar brut
  • Pentru siropul 1:400 ml apa+70-80 ml sirop de trandafiri
  • Pentru siropul 2: 400 ml apa+70-80 ml sirop din flori de soc
  • Pentru deasupra: Toping din nuci verzi cu scortisoara
  • In plus(optional): zmeura si mure
  • Pentru decor:
  • Petale de trandafiri+fulgi din nuca de cocos
  • Fulgi de migdale
Portii: 16
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Savarina reinterpretata, cu sofran si crema de vanilie:

Pentru aluat: in prima faza se pune sofranul cu apa calduta intr-un castron sa stea 10 minute la infuzat. Intr-un alt castron se pune laptele cald, zaharul, drojdia si 2 linguri faina. Se amesteca si se lasa la dospit 10 minute. Se bat ouale cu sarea, se adauga uleiul, maiaua si apa infuzata cu sofran. Se adauga treptat faina, se amesteca cu telul, iar cand aluatul devine prea greu se amesteca cu lingura. Nu este nevoie ca aluatul sa fie framantat, este suficient sa amestecati cu lingura, pana faina este incorporata si aluatul devine moale si lipicios. Se acopera cu prosop si se lasa la dospit 30 minute.

Intre timp se pregatesc formele de tarte, se ung cu ulei si se tapeteaza cu faina. Dupa dospire, se imparte aluatul si se umplu formele avand grija sa nu fie prea pline, doar 3/4, avand in vedere ca aluatul va mai creste in timpul coacerii. Se lasa sa mai dospeasca inca 10 minute, apoi se coc la 180 grade C, pentru 25-30 minute. Se scot din forme si se lasa sa se raceasca complet pe un grilaj.

Pentru crema: se pune intr-o cratita cu fund dublu 400 ml lapte, zaharul si semintele de la o pastaie de vanilie. Se pune pe foc si se lasa sa se infierbante. In restul de lapte rece se pun galbenusurile si amidonul alimentar. Se amesteca cu un tel pana amidonul se desface si nu mai sunt cocoloase. Cand laptele este fierbinte, se adauga putin cate putin peste amestecul de galbenusuri. Se transfera totul in craticioara, se pune din nou pe foc si se amesteca pana incepe sa se ingroase. La final se adauga untul taiat cubulete si se amesteca. Se pune folie alimentara peste crema (sa nu prinda pojghita) si se da la frigider pana se raceste.

Pentru asamblare: de la fiecare forma se taie partea de deasupra (se poate taia si pe jumatate). Cea rotunda am scufundat-o intr-o cratita mai mare in care am facut siropul cu apa de trandafiri. Alutaul este ca un burete, va absorbi mult lichid, asta e bine. Punem baza aluatului pe un platou. Crema de vanilie o punem intr-un pos si facem moate de crema peste aluat. Din loc in loc am pus peste crema zmeura si afine. Insiropam capacul la fel ca si baza si o punem cu grija peste crema. Ungeti capacul cu dulceata, asa cum e in reteta de baza, sau procedati cum va taie pofta inimii. Eu am folosit un toping gros gata preparat din nuci verzi si scortisoara. Pentru decor am folosit petale de trandafiri si cativa fulgi de nuca de cocos.

Pentru cealalta savarina, cea dreptunghiulara, am procedat la fel ca si la prima. Taiat capac, apoi insiropat cu apa amestecata cu sirop din flori de soc. Pentru ca nu mi-au ramas decat 2 linguri de crema de vanilie, am batut frisca 400 ml smantana cu 2-3 linguri zahar. Am amestecat frisca batuta cu restul de crema de vanilie. Am umplut savarina cu frisca, am pus de data aceasta zmeura din belsug, iar la final am pus capacul insiropat. Deasupra acelasi toping si fulgi de migdale.

Am dat ambele savarine la frigider pentru cateva ore.

Sa aveti pofta!!!

Daca ti-a placut reteta noastra "Savarina reinterpretata, cu sofran si crema de vanilie" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (22)

Lau 1

08.08.2018, 14:00

Oana 1

08.08.2018, 14:44

O minunatie! Imi ploua in gura!! :">

Bya Ralu 1

29.08.2018, 14:38

super

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

ieri la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

ieri la 16:03

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

pe 20.11 la 14:48

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Desert mini savarine reinterpretate, cu ciocolata si amaretto