Supa crema de legume

de miki_a in Supe, 4 Feb 2016 | 4587 vizualizari

 

Nu aș putea spune ca sunt "fan"-ul supelor cremă, dar nici nu le disprețuiesc pentru că au valori nutritive destul de ridicate, se fac ușor și sunt foarte versatile (chiar dacă facem câte o supă pe zi tot nu reușim să încercăm toate rețetele de-a lungul unui an întreg)!
Gustul puternic de legume este acceptat de fiecare în mod diferit; unora le place foarte mult, altora mai puțin sau chiar deloc! În schimb, de când sunt mămică, încerc (pornind din perioada de diversificare) să ascund în supe câte un ingredient (morcov, dovleac, broccoli, spanac) pe care altfel fetițele mele nu l-ar accepta dacă l-ar vedea în supa clară. Supele cremă sunt modalitatea cea mai bună de a le împrieteni cu gusturile legumelor!

 

INGREDIENTE

  • 2 morcovi;
  • 3 cartofi;
  • 1/2 păstârnac;
  • 1/2 ardei gras roșu;
  • 1 ceapă albă;
  • 1 bucățică de țelină (50 gr.);
  • 1 l supă clară de pui;
  • 200 ml. smântână dulce;
  • sare și piper după gust;
  • busuioc proaspăt.
Portii: 4
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Supa crema de legume:

Într-o oală înaltă punem supa (curată) la înfierbântat.

Între timp ne apucăm de curățat legumele. Pe măsură ce sunt curățate și spălate le adăugăm întregi sau tăiate in jumătăți în supă.

Începem cu morcovul, continuând cu păstârnacul, ardeiul, ceapa, țelina și cartofii.   

Lăsăm să fiarbă ușor, la foc potrivit. După ce legumele sunt pătrunse, se scurg de zeamă (care se păstrează) și le pasăm în blender sau cu un mixer de mână (ceapa se scoate și se aruncă, iar ardeiului i se îndepărtează foarte ușor pielița).

Se adaugă supă (zeama în care au fiert) și smântână treptat până se ajunge la o consistentă fluidă și cremoasă. 

Condimentăm cu sare cu piper. Sevim supa caldă, în boluri și ornată cu smântână și frunze proaspete de busuioc.

De asemenea, se poate servi cu crutoane, se poate orna cu câteva picături de ulei de măsline, fulgi de chili, semințe de dovleac, fâșii de bacon prăjit, feliute de chorizo etc.

TIPS-URI

1

Supa poate fi înlocuită cu apă, dar nu va avea același gust bogat și fin.

2

Eu curăț de fiecare dată pielița ardeiului (după ce este fiert se îndepărtează foarte ușor).

3

Nu mixez niciodată ceapă (dacă vă place la gust o puteți mixa).

4

Condimentați după gust cu ce plante aromatice vă plac.

5

Dacă nu serviți supa imediat nu adăugați smântâna. O puneți doar la servire.

6

Dacă vă rămâne supă nu o aruncați. O puteți folosi pentru prepararea unei noi supe, la pilaf sau o răciți și o congelați (în recipiente de plastic sau care rezistă la îngheț).

Daca ti-a placut reteta noastra "Supa crema de legume" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Supa crema de legume cu fasole verde