Turte cu julfa si nuci, sau Pelincile (Maicii) Domnului

de RODIMUR in Dulciuri, 26 Dec 2019 | 7155 vizualizari

 

Turtele cu julfă sunt specifice Moldovei și se mănâncă în Ajunul Crăciunului. Sunt destul de greu de preparat și de aceea foarte puține persoane se mai încumetă să facă așa ceva. Mai ales cânepa este greu de pregătit, ca umplutură și de aceea unii au înlocuit-o cu nucă, sau, în unele zone, din păcate chiar cu...halva, ceea ce mi se pare o găselniță absolut nereușită, numai gândindu-mă la ea.
În Moldova, julfa este denumită, ”Pelincile Domnului”, sau chiar ”Pelincile Maicii Domnului” pentru că cele care le preparau se gândeau la Maica Domnului, care în ieslea din Bethleem nu avea pelincuțe (scutece) pentru copilaș...
Dacă acceptăm ca ingredient nuca, în mod normal, totuși, această prăjitură de post, preparată o singură dată pe an, trebuie să conțină neapărat și cânepă, dat fiind faptul că  ”julfă” înseamnă de fapt ”zeamă din fiertură de cânepă”. Altminteri, ar fi ca și cum am da o denumire unui preparat care nu are nici aspect, nici gust, nici ingrediente care să justifice un asemenea apelativ.
Pentru că este greu de preparat această umplutură de cânepă, unii găsesc scuze: că nu au văzut de vânzare așa ceva (ceea ce nu este adevărat), că este un drog (dar nu este cânepă indiană, ca să fie drog!) sau că pot comanda (ceea ce este bine!) pentru că de câțiva ani există laboratoare de cofetărie care prepară turte cu julfă, știindu-se că cererea este mare.
Și mie îmi este greu să prepar julfă, dar mi-am zis mereu că o dată în an merită puțină oboseală și străduință, gustul ei părându-mi-se cu totul special. Acum am adăugat și nuci, nu doar ca să ușurez munca (doar nuca a fost în plus, față de ingredientele obișnuite!) ci pentru o savoare aparte și mai ales pentru decor. Mi s-a părut că decorată cu nucă rumenită și mărunțită, julfa are un aspect mult mai frumos...
Prepararea julfei durează mult, chiar câteva zile...
Pentru mai multe detalii de preparare:
 https://www.bucataras.ro/retete/desert-julfa-85228.html
Eu am făcut două porții (una pentru sora mea) și din fiecare se pot servi 10-12 persoane.

 

INGREDIENTE

  • Pentru turte:
  • 500 grame de făină albă
  • 1 praf de sare
  • apă caldă
  • făină pentru modelat turtele
  • Pentru umplutură:
  • 1 kg de semințe de cânepă
  • 350-400 grame de zahăr tos
  • 1 praf de sare
  • 3 litri de apă
  • 300 grame de nucă rumenită și măcinată
  • 4-5 linguri de zahăr tos (brun)
  • Pentru decor:
  • 50-75 grame de nucă rumenită și mărunțită
Portii: 2
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Turte cu julfa si nuci, sau Pelincile (Maicii) Domnului:

Mai întâi se fac turtele, cu câteva zile înainte dintr-un aluat destul de tare, ca pentru tăiței, din: făină, apă caldă și sare. Din acest aluat (care se prelucrează imediat, nu trebuie lăsat să dospească) se fac foi subțiri, de formă rotundă, pătrată, sau dreptunghiulară, în funcție de recipientul în care se va pune julfa. 

Turtele se coc pe plită, sau în cuptor, până ce se rumenesc ușor, sau pur și simplu se usucă.

Semințele de cânepă trebuie alese bine (să nu rămână printre ele altele, similare), se spală în câteva ape și apoi se dau la cuptor pentru a se usca puțin. Nu trebuie coapte tare, ca să nu se ardă și să devină amare!

Când cânepa s-a răcit, se râșnește de 2-3 ori, până ce se transformă în pulbere. Se poate folosi o râșniță, un mixer, sau chiar vechea mașină de tocat carne.

Se pun 3 litri de apă la fiert și se adaugă zahărul. Când apa începe se fiarbă, se diminuează focul de la aragaz. Se adaugă câte 1/2 polonic din apa fiartă cu zahăr peste 5-6 linguri încărcate de semințe râșnite de cânepă și se amestecă/freacă până ce se albește puțin (este culoarea seminței, fără coajă). Se mai adaugă apă fiartă cu zahăr, se omogenizează amestecul și se dă printr-o sită deasă, prevăzută cu tifon. Se mai adaugă apă și se insistă/freacă în continuare, până ce pe tifon mai rămân doar cojile, care se aruncă.

Se procedează la fel până ce se epuizează toată cânepa râșnită, dozând cu grijă apa fiartă, ca să ajungă. Zeama albicioasă de cânepă, adunată într-o oală, se dă la foc mediu și se amestecă întruna, ca să nu se prindă de fundul vasului. 

Când această zeamă începe să fiarbă, se formează deasupra ei o spumă groasă, care se culege cu o paletă și se adună, separat, într-un recipient pregătit dinainte. Când zeama de cânepă nu mai face spumă și rămâne limpede, se ia oala de pe foc și se începe montarea julfei.

Se înmoaie turtele 1-2 minute în zeama de cânepă și se pun, una câte una în recipientul pregătit pentru montarea julfei. Se unge fiecare foaie cu 2-3 linguri de julfă (spumă) adunată la fierbere, se toarnă 1-2 linguri de zeamă și se pune turta următoare. 

După 2-3 rânduri de turte unse cu julfă se pune o turtă pe care se presară nucă rumenită și măcinată și 1 lingură de zahăr tos (brun). Se continuă operațiunea până ce se epuizează toate turtele, intercalând umplutura de julfă, cu nucă rumenită și măcinată. 

Ultima foaie de deasupra se unge cu julfa rămasă, se toarnă și zeamă suficientă, cât să cuprindă toate turtele, se acoperă recipientul cu un  capac și se dă la răcoare, până a doua zi.

A doua zi veți vedea că toată zeama a fost absorbită și turtele s-au înmuiat complet. Se decorează julfa cu nucă rumenită și mărunțită și deja se poate porționa și servi.

Se ține la rece, până la epuizare.

TIPS-URI

1

Faceți turtele subțiri, de dimensiunea și forma vasului în care veți pune julfa. Este de preferat ca vasul să fie adânc, pentru ca zeama de cânepă adăugată treptat și apoi la sfârșit să înmoaie turtele bine, ca să nu rămână tari și uscate.

2

Nu coaceți tare nici cânepa, nici turtele, pentru ca julfa să nu aibă un gust amar.

3

Râșniți de 2-3 ori cânepa, până ce se face pulbere. Dacă vor mai rămâne câteva coji sau semințe întregi, acestea nu vor putea trece prin sită.

4

Trebuie neapărat ca semințele de cânepă să fie bine râșnite, pentru ca zeama să formeze spuma de julfă, la fierbere. Din boabele întregi nu va ieși nimic.

5

Dozarea zahărului se poate face după gust.

6

Dozați bine apa fiartă cu zahăr, ca să ajungă la filtrarea semințelor râșnite de cânepă. Nu adăugați mai multă apă, ca să nu diluați gustul. Trei litri de apă sunt suficienți pentru prepararea unei julfe perfecte.

7

Dozați bine umplutura ca să ajungă pentru toate turtele și să puteți unge bine și ultima foaie/turtă, de deasupra.

8

Fiecare porție de julfă trebuie să aibă cel puțin 8-10 foi (turte).

9

Intercalați umplutura de julfă cu cea cu nucă rumenită și măcinată. La două-trei foi/turte unse cu julfă, presărați o turtă/foaie cu nucă și zahăr tos.

10

Turtele fiind foarte uscate s-ar putea rupe. Nu este nici o problemă! Puneți-le așa cum sunt, umezite și ungeți-le cu julfă. Când se vor înmuia, nu se va mai vedea că s-au rupt.

11

După ce ați pus toate turtele și ați uns și ultima foaie de deasupra, turnați zeamă de cânepă cât să cuprindă toată julfa. Ea va fi absorbită de turte, care se vor înmuia și vor fi foarte bune și aromate. (Am văzut poze cu julfă pusă în platouri, iar foile erau uscate, ca niște scoarțe. Știind că turtele sunt foarte uscate, cred că este mai greu de mâncat așa ceva. Turtele cu julfă trebuie să fie înmuiate în zeama de cânepă, nu uscate. De aici îi vine și numele!)

12

Nu se adaugă nici un fel de arome la turtele cu julfă, pentru a simți gustul ei natural.

13

Julfa se ține la rece, până la epuizare.

Daca ti-a placut reteta noastra "Turte cu julfa si nuci, sau Pelincile (Maicii) Domnului" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (17)

RODIMUR 1

26.12.2019, 21:09

Asta este, Rocsi, așa cum am scris în introducere: lumea nu mai face așa ceva, pentru că nu-i ceva simplu de făcut. Dar tradiția există, de vreme ce mama știe și ți-a povestit că a făcut julfă... Ți-aș dori să ai parte de julfă într-o zi, să guști, pentru că merită: are un gust special... Mulțumesc frumos pentru apreciere!

mihaelar63 1

30.12.2019, 19:51

Felicitari pentru reteta . Am auzit si eu de julfe . Felicitari si pentru munca depusa

RODIMUR 1

30.12.2019, 20:04

Mulțumesc frumos, Mihaela!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Cozonac cu rahat si cacao